Brazilia: Lula investit preşedinte pentru a treia oară

0
2090

La vârsta de 77 de ani Luiz Inacio Lula Da Silva a fost investit duminică pentru un al treilea mandat de preşedinte în faţa Congresului din capitala ţării, Brasilia. Revenirea sa la Palatul Planalto înseamnă un come-back excepţional după ce a cunoscut şi închisoare –pentru fapte presupuse de corupţie- şi a avut mari şi întortocheate probleme cu justiţia. După momentul de tăcere în omagiul legendei braziliene Pele, decernat joia trecută şi al Papei Benoit al XVI-lea decedat sâmbătă a urmat intronizarea lui Lula şi a vicepreşedintelui său Geraldo Alckman. Lula s-a angajat în faţa Congresului să reconstruiască ţara cu poporul brazilian, evocând bilanţul dezastruos al predecesorului său Jair Bolsonaro, care ar fi epuizat rezervele de sănătate, a demantelat educaţia, cultura, ştiinţa şi tehnologia şi a distrus protecţia mediului. Zeci de mii de partizani purtând culorile Partidului Muncitorilor au salutat preşedintele sosit la Congres în tradiţionalul Rolls Royce decapotabil, împreună cu vicepreşedintele Alckman şi soţiile lor. Înfrânt la alegerile din octombrie, Jair Bolsonaro, care şi-a pierdut imunitatea a părăsit de vineri Brazilia pentru a se stabili temporar la Orlando în Florida unde va rămâne cel puţin o lună. Un gest criticat de presa braziliană pentru faptul că după 37 de ani a refuzat pasarea puterii cu demnitate. Bolsonaro este etichetat drept un preşedinte smiorcăit, primul care refuză transferul puterii la o manieră democratică. Toate forţele de ordine din districtul Brasilia –circa 8.000 de agenţi- la care s-au adăugat 1.000 de poliţişti federali au vegheat buna desfăşurare a ceremoniei după descoperirea unei bombe într-un camion cisternă, plasată de un bolsonaroist care voia să creeze haos. Viitoarea primă-doamnă, Rosangella da Silva, cunoscută sub numele de „Janja” a fost şefa ceremoniilor din tot cursul zilei. Guvernul preşedintelui Lula are 37 de miniştri în care numărul femeilor (11) este mai mare ca niciodată. Noul preşedinte al Braziliei a semnat din prima zi decretele pentru limitarea folosirii armelor, ranforsarea protecţiei pădurii amazoniene (defrişată pe o suprafaţă de 7.135 km pătraţi), salariul minim, principalele promisiuni din campanie. Decretele au fost publicate în Jurnalul Oficial. De asemenea Lula a stopat procesul de privatizare a 8 companii publice între care Petrobras.