Gradaţii de merit pentru profesorii care sunt implicaţi în combaterea abandonului şcolar

0
476

profesoriÎn ultimele zile ale anului 2016, deţinătorul portofoliului Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a emis un ordin , prin care se stipulează acordarea gradaţiei de merit pentru cadrele didactice implicate în prevenirea şi combaterea abandonului şcolar, precum şi în proiectele de promovare a incluziunii şcolare, în anul 2017. Potrivit prevederilor, cuantumul  se determină prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază, pentru fiecare beneficiar în parte. Ideea, bună în sine, este destul de controversată, sindicaliştii din învăţământ solicitând criterii mai clare în ceea ce priveşte acordarea acesteia.