Pe o vreme rece, capul Dianei Şoşoacă şi al unor simpatizanţi rătăciţi s-a încins. Rău de tot. Şi, sâmbătă, 30 noiembrie a.c., la Tâncăbeşti, l-au omagiat pe Corneliu Zelea Codreanu, fost lider al mişcării legionare, rămas celebru pentru adversitatea criminală faţă de evrei şi asasinatele politice din perioada interbelică. Într-unele dintre ele a fost direct implicat. Sigur, nu puţini –şi printre aceştia se află şi Petre Pandrea-, în ceea ce a scris, consideră că Zelea Codreanu n-a fost, în comportamentul său, identic cu… Horia Sima. Dar asta e o altă poveste, deloc lămuritoare, deloc menită să circumstanţieze şi deloc simpatică, în astfel de vremuri. La Tâncăbeşti n-a fost doar o slujbă religioasă, ci şi o ceremonie în care s-a exersat salutul „Căpitanului” şi cei prezenţi au fredonat vechi cântece legionare scoase de la naftalină. Nu s-a citit din „cărticica verde”, dar Diana Şoşoacă, liderul SOS, acum europarlamentar, nostalgică a legionarismului şi nazismului, a arătat că se află într-o altă paradigmă şi a transmis pe reţelele de socializare că-l venerează pe „Căpitan”. „Jurnalul” lui Mihail Sebastian (1935-1944) la lectură ar putea să o readucă, deşi e târziu, cu picioarele pe pământ. Şi mai sunt şi alte multe cărţi bune, care ar merita citite sau recitite. Dar cine mai face asta? „Cum erau părinte legionarii” l-ar fi întrebat Andrei Pleşu pe Arsenie Papacioc („Nelinişti vechi şi noi”): „Erau formidabili dar aveau o problemă: omorau oameni”. Orice discuție despre legionarism este riscantă, plină de capcane și inoportună. Îl descrie istoricul literar, publicistul și scriitorul Zigu Ornea în ”Anii 30, extrema dreaptă romănească” (Cartea Românească, 2015) cu o prefață de Marta Petreu, pentru a alunga inconștientizarea, ignoranța, că interbelicul a fost fără cusur. În 1933, Codreanu, nu altul, întemeiază așa numita ”Echipă a morții” care va parcurge țara în lung și în lat, marșul fiind o desfășurare de forțe și o acțiune propagandistică pentru cooptarea de aderenți. Legiunea va utiliza o propagandă populistă, invocănd factorul moral și religios. Legionarismul se dorea o contrapondere la politicianism și seducea mulți tineri intelectuali, pe lăngă cei din alte medii, care se vor trezi dar va fi prea târziu. A fost tragedia unei generații în derută, care s-a aruncat orbește pe calea totalitarismului și interzicerii liberei cugetări. Eugen Ionescu, bun cunoscător al fenomenului, l-a fixat memorabil în ”Rinocerii”. Fenomenul legionar trebuie înțeles cu ochii eliberați de copertina prejudecăților de tot felul. Lichidarea lui Codreanu, împreună cu Nicadorii și Decemvirii, deținuți în închisoarea din Rm. Sărat, în dreptul pădurii Tâncăbești, din ordinul Regelui Carol al II-lea, n-a paralizat mișcarea legionară, fiindcă procesele și asasinatele s-au ținut lanț. Va fi asasinat prim-ministrul Armand Călinescu în zona Cotroceniului și vor urma adevărate grozăvii. Porunca legionară: revoluția în două acte. Cea a sufletului și cea a stărilor sociale și economice. În 1933, Pamfil Șeicaru în ”Curentul” (”Împărțirea unei moșteniri de voturi”) își exprima nedumerirea în legătură cu forța hipnotică a lui Zelea Codreanu, creatorul unei secte politice. Adulația, după moartea sa, n-a fost și nu este altceva decăt consecvența ritualului legionar, care îi consideră pe cei cazuți întru credință, prezențe vii și active, invocați la orice manifestare. De aici, până la cultul ”Capitanului” drumul rămâne scurt și drept. În fine, scrupulul coerenţei logice a unor principii constrângătoare nu prisoseşte nimănui. Diana Şoşoacă este însă plecată în altă lume, din a noastră, şi e mai mult decât regretabil: e o greşeală, cum ar fi zis un personaj intrat în istorie.
