Muzeele memoriale privind victimele comunismului sunt o prioritate pentru România

0
489

Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut astăzi, 2 decembrie a.c., la Palatul Victoria, o întâlnire cu domnul Edwin Feulner, președintele fondator al Heritage Foundation, președinte al Victims of Communism Memorial Foundation.

Cu această ocazie, premierul i-a mulțumit oaspetelui pentru contribuția experților Heritage Foundation la valorificarea parteneriatului strategic dintre Statele Unite ale Americii și România, în domenii precum securitate, economie și prosperitate.

În cadrul dialogului, cei doi au analizat situația de securitate în zona Mării Negre, cu accent pe rolul important al României în această zonă a Europei.

Președintele Fundației Victims of Communism Memorial a prezentat inițiativa construirii, la Washington, al unui muzeu Memorial dedicat victimelor comunismului.

Muzeele memoriale privind victimele comunismului sunt o prioritate pentru România, țară ai cărei cetățeni au suferit atrocitățile și abuzurile  sistemului comunist  în perioada 1945-1989”, a declarat  Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă. Cele trei muzee dedicate memoriei victimelor comunismului, care vor fi construite la București, Râmnicu Sărat și Timișoara vor contribui la prezentarea acestor crime și abuzuri suferite de români timp de 44 de ani pentru generațiile viitoare, care vor cunoaște astfel ororile regimului comunist.