Continuă nerespectarea normelor de protecţie impuse de COVID – 19

0
555
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii doljeni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai I.S.U. Dolj, D.S.V.S.A şi I.T.M. Dolj, au desfăşurat acţiuni de verificare, în mod special în zonele aglomerate din judeţ, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19, la aceste activităţi participând zilnic peste 440 de efective.
În cadrul acţiunilor, poliţiştii doljeni au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măstii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, in toate spaţiile publice închise/ deschise.
De asemnea, au fost verificate şi mijloacele de transport precum şi societăţile comerciale cu privire la respectarea prevederilor legale în vigoare.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, zilnic au fost verificate aproximativ 100 de societăți comerciale, 120 de locaţii de interes, 280 de mijloace de transport, fiind legitimate totodata aproximativ 4000 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 125 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 25.000 de lei, din care 119 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie și 2 sancțiuni pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea în afara locuinței în intervalul orar 23.00-05.00.