România continuă demersurile de acordare a asistenței umanitare Albaniei, grav afectată de cutremur, implicându-se activ în demersul comunității internaționale de a răspunde solicitărilor de sprijin.
La propunerea Ministerului Afacerilor Externe și urmare a consultărilor cu autoritățile albaneze, Guvernul României va trimite ajutoare umanitare ce constau în bunuri de strictă necesitate: corturi, saci de dormit, paturi, pături, saltele și cearșafuri.
În cursul zilei de astăzi, 1 Decembrie 2019, două aeronave ale Forțelor Aeriene Române vor efectua un zbor pentru transportul ajutoarelor umanitare oferite de către România, precum și pentru redislocarea în țară a echipei RO-USAR și a echipamentelor de intervenție din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care a efectuat misiuni de căutare-salvare în zona afectată de seismul produs în 26 noiembrie 2019.
Guvernul României transmite încă o dată întreaga solidaritate față de poporul albanez, condoleanțe pentru familiile persoanelor care și-au pierdut viața în urma seismului și însănătoșire grabnică persoanelor rănite. De asemenea, Executivul condus de premierul Ludovic Orban exprimă întreaga disponibilitate de continuare a sprijinului umanitar acordat de România.