Banca Naţională a României a lansat o monedă din aur cu tema Istoria aurului

0
447

Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic, începând din data de 1 decembrie 2019, o monedă din aur cu tema Istoria aurului – moneda de 50 lei cu milesimul 1922 şi o bancnotă aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Ion I.C. Brătianu. Potrivit unui comunicat al BNR, moneda din aur va avea următoarele caracteristici: forma rotundă, diametru de 13,92 mm, greutatea de 1,224 grame, calitate proof, cant zimţat, iar valoarea nominală va fi de 10 lei. Aversul monedei redă reprezentarea aversului monedei din aur de 50 lei cu milesimul 1922, inscripţia “ROMANIA”, valoarea nominală “10 LEI”, anul de emisiune “2019” şi stema României. Reversul monedei redă reprezentarea reversului monedei din aur de 50 lei cu milesimul 1922 şi inscripţia pe două rânduri “ISTORIA AURULUI MONEDA DE 50 LEI 1922”.