Pe surse: Mâine, se semnează cu CNAIR, contractul de execuţie a primelor tronsoane ale drumului expres Craiova – Piteşti

0
485

Mâine, potrivit unor surse apropiate „dosarului drumului expres în regim de autostradă Craiova – Piteşti” la sediul Consiliului Judeţean Dolj, se semnează de către Narcis Neaga, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), contractul de execuţie a primelor două tronsoane care însumează 58 de kilometri. Reamintim că întregul proiect al drumului expres Craiova – Slatina – Piteşti în lungime de 121 de km, are o valoare estimată de  900 milioane euro, fără TVA. Primele două tronsoane sunt încredinţate firmelor Trevio Scavi (Italia) – 17,7 km şi respectiv asocierii de firme româneşti SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL – 39,85 km. CNAIR a anunţat deja că tronsonul 1 are ca punct de decolare desprinderea din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova (două pasaje şi şapte poduri), iar ca punct final interferenţa cu judeţul Olt, urmând a traversa localităţile Gherceşti, Pieleşti (valoare 76 milioane euro, fără TVA) şi Robăneşti, pentru a face joncţiunea cu tronsonul doi, care la rândul său traversează localităţile, Balş, Bîrza, Piatra-Olt, Slătioara, Milcov, Valea Mare (- zece poduri, inclusiv peste râul Olt şi cinci pasaje – valoare 217 milioane euro, fără TVA).