Potrivit IPJ Dolj, în data de29 noiembrie 2017, în intervalul orar 15.00-19.00, efectivele Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, împreună cu poliţişti rutieri din cadrul Biroului Rutier şi al formaţiunilor rutiere au executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii evenimentelor rutiere produse pe fondul nerespectării vitezei regulamentare. Cu această ocazie au fost aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale, dintre care, pentru viteză neregulamentară 20 şi pentru alte abateri la regimul circulaţiei 19. Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale este de 11.310 lei. În urma efectuării acţiunii au fost reţinute 3 permise de conducere pentru nerespectarea vitezei regulamentare şi a fost constatată o infracţiune la regimul circulaţiei.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord