Craiova: În arest după ce a incendiat trei autoturisme

0
381

Un echipaj de siguranță publică format din polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Craiova aflați în executarea serviciului de patrulare au observat, în cartierul Valea Roșie, un tânăr care avea un comportament suspect și care, la vederea polițiștilor, a încercat să se ascundă. Persoana în cauză a fost condusă la sediul unității de poliție, stabilind că este vorba despre Surdu LEONTIN, 38 de ani, din Craiova, acesta făcând parte din categoria persoanelor fără adăpost. Din investigațiile polițiștilor craioveni a rezultat faptul că bărbatul de 38 de ani, în noaptea de 30.11/01.12.2015, a distrus prin incendiere trei autoturisme parcate în cartierul craiovean Valea Roșie. Astfel, în baza probatoriul administrat în cauză de polițiști s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru comiterea a trei infracțiuni de distrugere, suspectul fiind reținut pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 ore, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.