Vederi din Bruxelles: O seară cu Opera Română din Craiova

0
433

La Bruxelles, în saloanele hotelului Metropole, municipiul Craiova, prin primarul său, Lia Olguţa Vasilescu, susţinută de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, intenţia depunerii candidaturii pentru obţinerea statutului de Capitală Culturală Europeană 2021. Drumul e lung şi nu lipsit de dificultăţi. Unele neprevăzute. Repetarea la indigo a strategiei Sibiului, de pildă, care a gustat acest privilegiu, nu mai este de deplină actualitate. Au apărut noi exigenţe, noi criterii de competitivitate, alte subtilităţi, care trebuie avute în vedere, prin faptul că ele contează în departajarea dosarelor candidaţilor. Asociaţia Craiova Capitală Culturală 2021, Clubul Partenerilor Craiova 2021 şi aşa mai departe, fiecare cu rostul său şi mai ales aportul său în posibila atingere a dezideratului anunţat, chiar au activitate concretă, comensurabilă. De fapt, e nevoie de aportul tuturor craiovenilor în acest demers, care înobilează municipiul nostru. Ziua de vineri a fost una densă în acţiuni de promovare a imaginii Craiovei şi programul a cuprins, între altele, un recital de ţinută al artiştilor Filarmonicii Oltenia din Craiova, la Cercle Royal Gaulois. Dineul românesc, oferit de ambasadorul României la Bruxelles, Ştefan Tinca, şi primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a prilejuit şi un schimb fertil de opinii, care pot potenţa iniţiative şi mai ales acţiuni, pe drumul pe care sa pornit. Cum nu există, deocamdată, alte semnale, decât cele considerate favorabile Craiovei, optimismul rămâne teafăr şi îndreptăţit.