Concert susținut de Classic Brass Quartet

0
358

Deschis pe data de 15 noiembrie, sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regele Mihai I și sub genericul „40 de ani de tradiție aniversați prin 40 de evenimente de prestigiu”, Festivalul Internațional „Craiova Muzicală” continuă pe tot parcursul acestei săptămâni, urmând a se încheia duminică, 8 decembrie. Pe lângă evenimentele din sala Filarmonicii „Oltenia” – instituție organizatoare a festivalului –, craiovenii s-au putut bucura de numeroase manifestări muzicale găzduite de diverse spații culturale.

Așa este și concertul care are loc astăzi, începând cu ora 18.00, la Secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei, susținut de Classic Brass Quartet. Ansamblul îi are în componență pe Dacian Mândru (trombon), Cătălin Codițoiu, David Cotoi (trompetă) și Laurențiu Rotaru (trompetă, flugelhorn), iar ca invitată – pe Roxana Cherciu (corn). Născută la Craiova, în anul 1989, tânăra muziciană a absolvit cursurile Liceului de Artă „Marin Sorescu” din orașul natal, apoi, în 2012, pe cele ale Facultății de Interpretare Muzicală din cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Actualmente frecventează cursurile de master ale aceleiaşi prestigioase instituţii de învăţământ muzical superior și este membră a Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia”.

Programul concertului de astă-seară cuprinde creații de Franz von Suppé (Uvertura operetei „Die schöne Galathée” / „Frumoasa Galateea”), Antonio Vivaldi (Concertul în Re major), Johann Sebastian Bach (Aria pe coarda Sol),

Gustav Holst („Jupiter” din Suita „Planetele”) și George Gershwin (Poemul simfonic „An American in Paris”). Preţul biletului: 8 lei.