1 Decembrie emoționant, la Colegiul Național „Elena Cuza” din Craiova

0
1707

Elevii Colegiului Național „Elena Cuza” din Craiova au organizat, vineri, o manifestare de suflet prin care au dorit să marcheze Ziua Națională a României. Pentru aproape două ore, cât a durat spectacolul, amfiteatrul școlii a fost neîncăpător de cei care au venit să-și încurajeze și să-și felicite colegii, premianți la concursul de istorie sau talentați actori pentru o zi. Tricolorul nostru a fost purtat cu mândrie pe piepturile tuturor elevilor, iar Imnul Național a fost intonat de glasurile calde ale școlarilor. Cu un discurs emoționant, profesorul universitar Bianca Predescu i-a încurajat pe copii, predându-le, în cuvinte simple, o înduioșătoare lecție de viață.

Profesorii și elevii Colegiului Național „Elena Cuza” din Craiova, un liceu de top cu tradiție filologică, nu puteau lăsa să treacă neobservată Ziua Națională a României. Momentul „1 Decembrie 1918” a fost marcat întâi la clasă printr-un concurs cu temă istorică, intitulat sugestiv „Unirea cea Mare”. Au participat mai multe echipaje de elevi din clasele a X-a și a XI-a, iar în deschiderea manifestării au fost anunțați premianții. În aplauzele colegilor, au urcat pe scenă și și-au primit diplomele Maria Fugaru, Maria Ungureanu și Beatrice Viezure – de la clasa a X-a A, coordonați de profesorul Irina Milotinescu (Premiul I); Potop Carmen, Popa Patricia, Popescu Cristian – de la clasa a XI-a C, coordonați de profesorul Delia Gâdăr (Premiul al II-lea) și Militaru Aurelia, Iovan Adriana, Maria Gabriela – de la clasa a XI-a D , coordonați de profesorul Elena Țecu (Premiul al II-lea); Roșca Daniela, Paraschivu Ștefania și Mișcoci Luca, de la clasa a X-a C (Premiul al III-lea), și Iordache Irina, Nistor Cătălina – de la clasa a XI-a E, coordonați de profesorul Păun Constantin (mențiune).

Despre moșia dispărută a familiei Argetoianu

Corul clasei a V-a C, coordonat de profesorul Poema Dondoe, a ridicat publicul în picioare. A fost moment cu o încărcătură aparte pentru că elevii au interpretat Imnul Național al României. Tricolorul a fost purtat simbolic, sub formă de cravată, la gulerașele elevilor, iar mai târziu, sub coordonarea profesorului Elena Caragea, elevele de la clasa a IX-a C au prezentat o frumoasă paradă a costumului popular românesc.

Pe scenă au urcat apoi trei elevi talentați, Cristina Vlădoianu și Radu Cristian Cîmpeanu, de la clasa a XII-a H a colegiului, și Maria Barbu, de la clasa a XII-a D de la Liceul Teoretic Căi Ferate Craiova. Plecând de la conacul deosebit pe care l-a deținut la Breasta, cei trei elevi au reînviat spiritul familiei Argetoianu, transpunând într-o mică scenetă date istorice, pasaje din scrisorile și jurnalul lui Constantin Argetoianu. În fundal au rulat imagini cu frumoasa moșie de odinioară de la Breasta, acum într-o ruină deplorabilă, totul plecând de la un proiect de cercetare intitulat „Breasta – File din monografia unei moșii dispărute”, care a fost premiat la Concursul Național „Cultură și Civilizație în România”, etapa județeană 2013. Coordonatorii acestui inedit proiect sunt profesoarele Irina Milotinescu și Maria Spătaru.

Burse de studiu în memoria distinsului avocat George Demetrescu Miulescu

Cel mai emoționant moment a fost, de departe, cel în care profesorul universitar Bianca Predescu s-a întâlnit cu elevii colegiului, celor mai buni dintre ei oferindu-le trei burse de studiu din banii săi. Le-a vorbit cu căldură despre distincția pe care a avut-o dintotdeauna liceul și de ce simte nevoia ca, în fiecare an, să îi sprijine, atât cât poate, pe cei mai buni dintre ei. „Sunt a treia generație care a învățat în această școală. Primul a fost bunicul meu, George Demetrescu Miulescu, avocat și publicist, care a și scris una dintre primele istorii ale liceului, o lucrare monografică, membru în primul consiliul de administrație, începând cu 1928. Apoi sunt mama și mătușa mea, iar eu cea de-a treia generație. Suntem profund legați de instituția în sine și pentru că, de la bunicul și părinții mei, am aflat câteva lucruri de bază, și anume că trebuie să faci bine semenilor tăi, că trebuie să îți cunoști comunitatea din care faci parte, fie că este liceul, orașul, cu atât mai mult țara, m-am gândit că este bine să procedez asemenea celor care au fost înaintea mea. De aceea am inițiat bursa care poartă numele bunicului, mult preocupat de studiul istoriei”, le-a mărturisit cu sinceritate.

Un drapel și o prețioasă lecție de viață

Elevii de la Colegiul „Elena Cuza” i-au înmânat profesorului Bianca Predescu un cadou simbolic, un drapel, pe care distinsul cadru didactic l-a primit cu multă bucurie, spunându-le că are acum ocazia să îl înlocuiască pe al său, care se învechise, iar prima ocazie va fi chiar de Ziua Națională. Întorcându-le gestul, Bianca Predescu i-a prezentat pe trei dintre cei mai buni elevi ai colegiului, cărora le și acordă bursele în acest an școlar, descriindu-le cu căldură personalitățile. „În urma unei discuții lungi, am vrut să îi cunosc, să văd cine sunt și ce vor ei de la viață. Și m-au plăcut în egală măsură cei trei, încât nu am putut să fac vreo deosebire între ei. Ei primesc acum bursele pe octombrie, noiembrie și decembrie și le voi acorda până la sfârșitul acestui an școlar, încredințată fiind că le place Matematica, și nu numai, pictura, că vor să fie medici… Pentru mine, ei au răspuns idee de a lupta și de a te afirma în viață, de a fi curat la suflet prin ceea ce faci zi de zi și de a-i trage într-un fel pe colegii tăi după tine”. Cu același spirit deosebit de generos, profesorul universitar Bianca Predescu le-a oferit elevilor și o înduioșătoare lecție de viață, despre cum trebuie să-ți urmezi visurile. „Să vă pregătiți pentru voi în orice clipă pentru a deveni ca o săgeată care străpunge lumea. Să aveți atât de multă putere încât să fiți învingători în orice competiție pe care o veți duce la un moment dat”, au fost cuvintele pline de căldură sufletească ale profesorului universitar Bianca Predescu, considerat „un prieten” al acestei școli care a ales să sărbătorească momentul 1 Decembrie 1918 prin această sărbătoare de suflet.