Alexandru Tocilescu – nu doar un artist, ci şi un mod de a face teatru…

0
84

Uniunea Teatrală din România (UNITER) şi Secţia română a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (IATC/AICT) îşi exprimă consternarea şi adânca tristeţe prilejuite de dispariţia lui ALEXANDRU TOCILESCU, regizor de teatru şi operă, membru al Senatului UNITER. Născut la 27 iulie 1946, la Bucureşti, absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică (după studii prelungite, după cum el însuşi spunea), „Toca” a devenit repede unul dintre cei mai interesanţi autori de spectacole din teatrul românesc, montând deopotrivă piese clasice şi texte de ultimă oră, în formule scenice întotdeauna insolite, adeseori provocatoare.

Dintre spectacolele sale, lucrate în diverse teatre din Bucureşti şi din ţară, vor rămâne titluri de referinţă în istoria teatrului autohton Amurgul unui cocor de Junji Kinoshita (prima montare a unei piese japoneze în România) Occisio Gregorii de Samuil Vulcan şi Barbul Văcărescu, vânzătorul ţării de Iordache Golescu, Tartuffe de Molière şi Cabala bigoţilor de Mihail Bulgakov, Hamlet de William Shakespeare (Teatrul „Bulandra”, 1986, montare longevivă ce a deschis drum în lume teatrului românesc imediat după 1989), Poate Eleonora… de Gellu Naum, Oblomov după A.I. Goncearov, Elizaveta Bam de Daniil Harms.

Cele mai recente creaţii ale sale – Eduard al III-lea de William Shakespeare (Teatrul Naţional Bucureşti, 2008), Casa Zoikăi de Mihail Bulgakov (Teatrul de Comedie, 2009), Sfârşit de partidă de Samuel Beckett (Teatrul Metropolis, 2009, preluat nu demult de Teatrul „Bulandra”) şi Nevestele vesele din Windsor de Shakespeare (Teatrul Metropolis, 2011, reluare a unei montări de uriaş succes realizată în 1978 la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ) – se joacă încă, la Bucureşti, cu săli arhipline.

Laureat al Premiului UNITER pentru întreaga activitate (2002), realizator de emisiuni la Televiziunea Română, autor al unor apreciate montări de operă, profund cunoscător de muzică şi de film şi rafinat degustător de plăceri gastronomice, iubitor de viaţă şi de teatru, Toca a fost, în şi pentru lumea noastră teatrală, mai mult decât o personalitate: un personaj – un personaj shakespearian combinând faconda lui Falstaff cu sarcasmul amar al lui Feste.  Istorisirile sale şi replicile sale vor rămâne celebre.

Odată cu el dispare de pe scena românească nu doar un artist, ci şi un mod de a face teatru – serios şi glumeţ, academic şi boem. Dacă şi-ar fi compus el însuşi epitaful, acesta ar fi putut sta, cu siguranţă pe o cruce din Cimitirul Vesel de la Săpânţa. Şi ni-l putem închipui pe Toca bătând, asemenea lui Ivan Turbincă, la toate Porţile Eterne, pentru a se instala, în cele din urmă, printre îngeri, ca să-i facă să devină mai umani. Fie-i drumul uşor şi liniştit!

Trupul neînsufleţit a fost depus, ieri, în foaierul sălii „Toma Caragiu” a Teatrului „Bulandra”, iar înmormântarea va avea loc mâine, 3 decembrie, la ora 12.00, la cimitirul „Bellu” din Capitală.