În strungă, la Cetate

0
12

Aproape de Dunărea milenară, între Dolj şi Mehedinţi, câteva stâne de oi şi capre captează atenţia trecătorilor. Aşezate pe colinele dunărene, acestea ascund destine nevăzute, istorii recente, mai mult sau mai puţin înţelese. Sub soarele tomnatic, sub vântul tăios din lunca Dunării, ciobanii din comuna Cetate îşi duc crucea pe mai departe, cumva feriţi de amplitudinile cotidiene atât de obositoare şi, uneori, inutile, gustând traiul auster al celui chemat de destin să lege pământul cu cerul.

Doljul are printre atâtea locuri frumoase unul care îmbină, cu sclipire divină, darurile lăsate de Dumnezeu cu hărnicia unor oameni, pentru care munca din zori şi până-n noapte este un mod de viaţă. Cetate, comuna de lângă Dunăre şi localitate de graniţă a Doljului cu Mehedinţiul, se lasă descoperită în cele mai frumoase aspecte ale sale. O zonă fertilă, cu tot câmpul agricol cultivat, cu oameni sănătoşi la trup şi suflet, cu o istorie bogată în lucruri aşezate în firescul vieţii, Cetate rămâne şi azi, poate, localitatea cea mai plină de vitalitate a Doljului. Străbătută de la un capăt la altul de drumul european ce scurtează tranzitul dinspre Balcani spre Occident, comuna primeşte ceea ce merită: o revigorare a comerţului, a infrastructurii, a nivelului de trai în ansamblu. Dacă drumurile înseamnă calea spre prosperitate, acum se văd efectele benefice şi aici.

Aproape de înserat, coborâm din platoul înalt, pe care se află Cetatea, şi ne îndreptăm spre vest, aproape de graniţa cu judeţul Mehedinţi. Dorim să vedem cum este să trăieşti, chiar şi pentru câteva ore, alături de ciobanii de aici. Zărim la stânga drumului european, ce leagă cele două judeţe, câţiva nori albi puşi în mişcare de lătratul cu ecou al câtorva câini. Nu mică ne este mirarea când vedem apropiindu-se sute şi sute de oi şi capre. Sunt averea mişcătoare a câtorva oameni de ispravă din Cetate. Abia când nici un tir nu se mai vedea venind din depărtate, ciobanii, ajutaţi de câinii lor, mai credincioşi decât cel mai bun prieten de pahar, hotărăsc să traverseze cu animalele spre stâne.

Modestia, poate, cea mai veche calitate a ţăranului român

Ne apropiem de o turmă de capre, al cărui cioban nu contenea cu strigătele către câinii săi. Am înţeles că trecerea peste drumul intens circulat este foarte solicitantă, pentru a evita orice posibile pericole. În mai puţin de un minut toate animalele urcau liniştite spre stână. Situată pe un deal semeţ, stâna are tot ceea ce-i trebuie. Înconjurată de o suprafaţă destul de mare de teren pe care s-a aruncat nisip pentru a evita producerea nămolului, mai ales că vine anotimpul rece, stâna e păzită de un dulău, ciobănesc mioritic, aproape la fel de zdrahon precum măgarul a toate cărător. Dorim să luăm parte la ce trebuie făcut în acele clipe. Zis şi făcut. Deschidem larg o latură mare de gard şi, la o comandă dată de cioban, cam jumătate din capre intră în strungă, la dorinţa câinilor ce nu conteneau cu lătratul şi împinsul cornutelor. Era timpul pentru mulsoarea de seară. De lângă noi, un alt câine intră printre blănile gardului, direct în mijlocul mulţimii de capre. Am crezut, iniţial, că a încurcat comenzile stăpânului. „Staţi liniştit. El ne va aduce acum caprele spre mulgere. Eu nu am cum să mă ridic după fiecare şi să le aduc spre acest colţ. Fără Nirco nu aş putea termina treaba asta nici în două ceasuri”, ne-a lămurit Dumitru Păun, cioban al stânei. Şi aşa a fost. Ajutat şi de proprietarul efectivelor, care venise să ridice laptele, ciobanul a reuşit în mai puţin de 40 de minute să strângă laptele de la peste 180 de capre. „Fără câini este aproape imposibil să te descurci, ca cioban. Deşi avem păşuni unde putem merge fără probleme cu animalele, mai sunt tarlale învecinate ce sunt cultivate cu porumb, ca acestea de pe coama dealului şi trebuie să evităm neplăcerile”, ne-a declarat Auraş Poiană, proprietarul animalelor.

Urmează o jumătate de an „de tocat în gol”

Că la ieşire din comună, şi mai ales în apropiere de lunca Dunării, serile de toamnă sunt foarte răcoroase, o ştiu toţi localnicii. Noi am simţit asta pe propria piele. Un vânt tăios, rece, o lumină din ce în ce mai pierdută peste malul bulgăresc al Dunării ne-au arătat că munca la stână nu este pentru oricine. Căliţi de aerul rece pe timp de iarnă, arşi de căldurile sufocante de vară, uneori plouaţi până la piele, ciobanii de aici, ca de altfel toţi ceilalţi, privesc cu seninătatea celui care îşi face meseria dintr-o chemare faţă de care nu mai pune întrebări. Greutăţi sunt şi aici, ca peste tot. Produsele rezultate de la stână sunt valorificare la târgul din Cetate, fie ca lapte crud, fie brânză. „A venit un investitor din Constanţa şi s-a interesat de efectivele de capre din comună. Ne propunea achiziţionarea laptelui cu 1,50 lei per litru. Un preţ foarte bun. Numai că nu a mai revenit pentru a semna contractele, deşi a mers şi pe la Gemeni, Dârvari”, ne-a precizat Auraş Poiana. Lucrurile nu sunt aşa uşoare pentru el, mai ales că, în faţă, stă să vină o iarnă poate grea, în care animalele trebuie bine hrănite. „Păi, beneficii sunt, dar şi 6 luni din an să le ţinem la tocat în gol este foarte greu! Anul trecut, după fătare, am oprit doar 40 de iede pentru prăsilă şi restul iezilor i-am vândut şi am grăbit că efectivul să producă lapte. Mai ales că brânza se vindea atunci, în primăvară, şi cu 15 lei kilogramul”, ne-a povestit proprietarul stânei.

Planuri pentru viitor

Ca orice crescător de animale, şi Auraş Poiană se gândeşte la un viitor mai bun. Are în plan să mai cumpere teren pentru a mări suprafaţa stânei, să adune cât mai multă lucernă pentru lunii de iarnă, dar şi să facă un bordei. „La anul vreau să fac un bordei, ca acelea tradiţionale. O adevărată locuinţă sub pământ, care să ţină rece vara, iar iarna, de cald. Mai este unul, al altui cioban, la ieşirea din Cetate spre Maglavit, pe partea stângă a drumului şi este foarte util”, ne-a mărturisit Auraş Poiană. Acesta speră că, la anul, va ajunge la un efectiv şi mai numeros de capete, dar şi că vreun investitor serios se va ţine de cuvânt şi va călca pe aceste meleaguri nu doar lăsând vorbe.