Ieri, Comisia Juncker a aniversat primul an de mandat. La începutul acestuia, Preşedintele Juncker a declarat că acţiunile Comisiei sale vor reprezenta un nou început pentru Europa, urmând să se concentreze pe zece priorităţi politice din domenii cheie pentru economia şi societatea europeană. „Planul de investiţii în valoare de 315 miliarde de euro, care îşi propune să favorizeze creşterea economică şi crearea locurilor de muncă, este funcţional. Primele mari proiecte sunt deja deschise şi multe altele vor urma. De-a lungul ultimului an, Comisia Europeană a redactat propuneri concrete, construind elementele cheie ale Uniunii. Odată cu publicarea Raportului celor cinci preşedinţi, Comisia a prezentat un plan de acţiune ambiţios, dar totodată pragmatic, pentru aprofundarea şi consolidarea Uniunii economice şi monetare, urmat apoi de un prim set de măsuri legislative. Comisia a acţionat în mod constant pentru un răspuns coordonat la nivel european în criza refugiaţilor, una dintre cele mai stringente provocări cu care se confruntă Europa”, se precizează într-un comunicat de presă al CE.