Pedeapsă mărită la apel pentru Bercea Mondial

0
419

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au soluţionat, ieri, apelurile declarate de inculpaţi, dar şi de procurori în dosarul în care Sandu Anghel zis Bercea Mondial a fost judecat pentru tentativă de omor asupra unui nepot de-al său. Judecătorii craioveni au decis să-i mărească pedeapsa bărbatului de la 7 ani şi 6 luni de închisoare, la 10 ani de închisoare, fiul său primind 8 ani, iar soţia sa 1 an de închisoare, pentru toţi cu executare. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe 6 aprilie 2012, la Curtea de Apel Craiova se înregistrau apelurile declarate de Sandu Anghel zis Bercea Mondial, fiul său Florin Anghel zis Ambasador, Fănica Anghel, nevasta lui Bercea, dar şi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, împotriva sentinţei din 22 februarie 2012 a Tribunalului Olt prin care primii trei erau condamnaţi într-un dosar vizând comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat.

După un an şi jumătate de judecată şi după ce au amânat de trei ori pronunţarea, ieri, magistraţii Curţii de Apel Craiova au anunţat decizia: s-au respins apelurile inculpaţilor, a fost admis apelul Parchetului şi s-a dispus majorarea pedepselor primite de inculpaţi pe fond. Astfel, lui Sandu Anghel judecătorii i-au mărit pedeapsa de la 7 ani şi 6 luni, la 10 ani de închisoare, lui Florin Anghel de la 7 ani şi 6 luni la 8 ani de închisoare, iar Fănica Anghel, condamnată pe fond la 3 luni de închisoare cu suspendare a primit acum un an de închisoare cu executare în regim de detenţie. Inculpaţii au de achitat câte 760 de lei cheltuieli judiciare, iar faţă de Bercea Mondial a fost menţinută arestarea preventivă. Hotărârea de ieri a Curţii de Apel Craiova nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Reamintim că, în aprilie 2011, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Sandu Anghel zis Bercea Mondial, pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată fiul său, Florin Anghel zis Ambasador, acuzat de complicitate la tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, şi soţia sa, Fănica Anghel zisă Stela, în sarcina căreia s-a reţinut instigare la mărturie mincinoasă şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă.

Victima, înjunghiată şi aruncată pe scări

Potrivit rechizitoriului întocmit la finalizarea cercetărilor, pe 17 februarie a.c., victima, Ionuţ Anghel zis Mercedes, în vârstă de 17 ani, era împreună cu alte persoane într-un bar din localitatea Drăgăneşti-Olt. Ştiind că minorul este acolo şi pe fondul unor relaţii conflictuale mai vechi cu familia acestuia, inculpatul Anghel Sandu, înarmat cu un cuţit şi un topor şi însoţit de inculpatul Anghel Florin (fiul său), s-a deplasat la localul respectiv şi, în urma unor altercaţii verbale între aceştia, inculpatul Anghel Sandu i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu cuţitul în zona toracică. “După ce partea vătămată a fost înjunghiată, inculpaţii Anghel Sandu şi Anghel Florin au îmbrâncit-o pe aceasta pe scări până în faţa imobilului în care funcţiona barul, unde, văzând că starea acesteia este gravă, au abandonat-o, s-au urcat în autoturismul cu care veniseră la bar şi au plecat spre municipiul Slatina”, după cum se arată în rechizitoriu.

Victima a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în timp ce Bercea Mondial a fugit, fiind depistat pe 19 februarie 2011 în Bucureşti. Procurorii au stabilit că în cele două zile cât a stat în Capitală, Bercea şi-a sunat soţia şi fiul, stabilind împreună ca un alt fiu al său, minor, să ia asupra sa fapta. Sandu Anghel a fost arestat preventiv pe 20 februarie 2011, după trimiterea în judecată fiind mutat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, unde este şi acum.