Preşedintele francez, François Hollande, recunoaşte că se confruntă cu un moment „foarte dur” în exercitarea puterii, afirmând că în prezent nu mai există „nici o indulgenţă, nici un respect” faţă de acţiunea sa, scrie în ediţia de ieri cotidianul „Le Monde”. „Exercitarea puterii, în prezent, este foarte dură. Nu mai există nici o indulgeţă, nici un respect. Dar ştiam acest lucru”, declară şeful statului francez, care se află la cel mai scăzut nivel în sondaje. Potrivit unui sondaj TNS Sofres publicat miercuri, preşedintele înregistrează o scădere de cinci puncte procentuale în comparaţie cu scorul din luna octombrie, doar 36% dintre francezi afirmând că au încredere în el. Însă Hollande vrea să îşi asume această situaţie. Puterea, „am vrut-o”, subliniază el, „nu doar din motive personale, (ca) destin al unei vieţi. Ci deoarece eu cred că pentru Franţa este mai bine ca o (formaţiune) de stânga să efectueze această mutaţie, ca ea să fie efectuată prin negociere, în dreptate, fără ca cei mai fragili să fie răniţi sau desconsideraţi. Ceilalţi ar fi făcut acest lucru, fără îndoială, însă în mod brutal”. Foarte criticat de către opoziţia de dreapta, comentatori şi presă, Hollande îşi apără modul de guvernare, fondat pe negocieri. „Îmi asum această metodă. Este nevoie de timp pentru a decide, deoarece, odată ce ai decis, decis rămâne. Uitaţi-vă la Sarkozy. I-au trebuit trei ani să deşire scutul fiscal”, spune el în această discuţie cu jurnalişti de la „Le Monde”. Hollande conchide, totuşi, că „în termeni de comunicare, negocierea este mai puţin uşor de purtat, deoarece necesită timp. Vom vedea ce voi lăsa eu (în urma mea) la finalul mandatului de cinci ani”.
Acasă Actualitate Actualitate externă Hollande recunoaşte că se confruntă cu un moment “foarte dur” în exercitarea...