Campionul olimpic Florin Enache, prezent la deschiderea anului academic la UCV

0
84

La deschiderea anului academic la Universitatea din Craiova, printre invitații speciali la festivitatea găzduită de noua aulă „Constantin Belea” s-a aflat şi campionul olimpic Florin Enache, medaliat cu aur la canotaj la Olimpiada de la Paris, acesta ţinând un scurt discurs adresat studenţilor “boboci”. 

„Avem mereu ceva de învăţat unii de la ceilalţi. Mesajul meu pentru toţi tinerii din această sală şi nu numai pentru ei, este să continue să se dezvolte frumos şi să viseze până când visurile lor vor deveni realitate, aşa cum s-a întâmplat anul acesta cu noi, la Paris” a spus Florin Enache, la ceremonia de deschidere a anului universitar.

Canotorii Andrei Cornea și Florin Enache au câștigat anul acesta medalia de aur la dublu vâsle masculin la Olimpiada de la Paris. Este prima medalie de aur la masculin într-o probă de vâsle în istoria canotajului românesc. Cei doi sunt şi campioni europeni en-titre. Andrei Cornea este student în anul II la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova, specializarea Educație Fizică și Sportivă, iar Florin a absolvit, anul trecut, același program de studii. De asemenea, Simona Radiș și Ancuța Bodnar, ambele absolvente ale Universităţii din Craiova, au obținut argint olimpic la proba de dublu vâsle la Jocurile Olimpice.

La Paris, 5 medalii de aur și argint au fost obținute de actuali sau foști studenți ai Universității din Craiova, iar la propunerea rectorului Cezar Spânu, primarul Lia Olguţa Vasilescu a acceptat ca aceştia să devină cetățeni de onoare ai Craiovei, anul viitor, la ședința festivă dedicată zilelor orașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *