Procesul de primire a cererilor de solicitare a sprijinului temporar, suspendat astăzi

0
525

Procesul de primire a cererilor de solicitare a sprijinului temporar, cu caracter excepţional, acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza Covid-19 va fi suspendat astăzi. Pentru a beneficia de sprijin temporar, cu caracter excepţional, în sectorul legume-fructe cultivate în spaţii protejate (sere şi solarii), solicitantul trebuie să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 0,30 hectare, în conformitate cu datele înscrise în cererea unică de plată 2020, suprafaţa cultivată cu legume-fructe să fie de minimum 0,10 hectare, suprafaţa parcelei pentru legume de minimum 0,03 hectare şi suprafaţa parcelei pentru fructe de minimum 0,10 hectare. Totodată, pentru a beneficia de sprijin temporar cu caracter excepţional în sectorul legume-fructe şi cartofi cultivate în câmp, solicitantul trebuie să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin un hectar, în conformitate cu datele înscrise în cererea unică de plată 2020, suprafaţa cultivată cu legume-fructe şi cartofi de minimum 0,30 hectare, suprafaţa parcelei pentru legume şi cartofi de minimum 0,30 hectare, iar suprafaţa parcelei pentru fructe să fie de minimum 0,10 hectare.