Fermierii vor primi în acest an 98,7381 euro/hectar

0
598

Fermierii vor primi în acest an 98,7381 euro/hectar prin schema unică de plată pe suprafaţă, iar sprijinul cuplat pentru speciile ovine/caprine a fost stabilit la 17,9 euro pe animal. Astfel, au mai fost aprobate cuantumurile pentru plata redistributivă: 5 euro/hectar pentru cei care deţin între 1 şi 5 hectare, inclusiv şi 48,1053 euro/hectar pentru fermierii cu 5 şi până la 30 de hectare, inclusiv. Plata pentru înverzire a fost stabilită la 57,8245 euro/ha, iar cea cea pentru tinerii fermieri (36,6119 euro/ha). Potrivit MADR, de aceste forme de sprijin vor beneficia peste 800.000 fermieri.