A fost supranumită de istoricul Nicolae Iorga „Pasărea Măiastră” a muzicii populare româneşti, iar alţii i-au spus „Edith Piaf a României”, „reprezentanta întregii românimi”, „Privighetoarea cântecului popular românesc”. A cântat cu o pasiune inegalabilă şi cu o voce fără asemuire, lăsându-ne moştenire 480 de cântece. Craiovenilor le-a rămas de la ea şi o colecţie de 1.300 de documente, fotografii, scrisori, tablouri şi alte obiecte personale, o parte fiind reunite, zilele acestea, într-o expoziţie intitulată „Maria Tănase – un simbol peren”. Deschisă la Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei (Casa Băniei) şi dedicată împlinirii a 105 ani de la naşterea cântăreţei, expoziţia cuprinde mai multe fotografii ce surprind diverse ipostaze din viaţa sa, costume populare, schiţe ale ţinutelor de scenă, bijuterii, tablouri, precum şi documente originale – certificatele de naştere, de căsătorie şi de deces, paşaportul şi testamentul artistei. Expoziţia va rămâne deschisă până în luna decembrie şi va putea fi vizitată zilnic, de marţi până duminică, între orele 9.00-17.00. Biletele costă 2,5 lei pentru copii şi 5 lei pentru adulţi (preţul include vizitarea tuturor expoziţiilor Secţiei de Etnografie).
Realizată, în colaborare, de Secţia de Etnografie şi Secţia de Ştiinţele Naturii ale Muzeului Olteniei, expoziţia „Maria Tănase – un simbol peren” aduce în faţa publicului doar o mică parte din colecţia de 1.300 de bunuri patrimoniale de o valoare inestimabilă ce au aparţinut artistei, deţinută astăzi de instituţie. Vernisajul a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, fiind prilejuit de împlinirea a 105 ani de la naşterea Mariei Tănase, la 25 septembrie 1913.
„În An Centenar, aducem în faţa publicului o expoziţie dedicată celei mai cunoscute cântăreţe din România. Suntem foarte bucuroşi că deţinem această colecţie, destul de mare, de obiecte şi documente. Am constatat interesul crescut al publicului pentru fenomenul Maria Tănase, lucru care ne determină să ne gândim ca în viitor să găsim un spaţiu de expunere permanentă pe care să i-l dedicăm. Este bine să o popularizăm în continuare şi să nu o uităm mai ales în acest An Centenar”, a declarat, la vernisaj, Florin Ridiche, managerul muzeului.
În colecţia Maria Tănase se regăsesc documente, fotografii, scrisori, tablouri, diverse obiecte personale, precum şi aproape 300 de fotografii ce surprind diverse ipostaze din viaţa artistei – în intimitate lângă o ceaşcă de cafea, cu prietenii prin Bucureştiul de altădată, în spectacole la „Alhambra”, pe alte scene bucureştene, în turneele din ţară sau în campaniile de cercetare –, dar şi peisaje, chiar din Oltenia, oameni, chipuri, momente. Li se adaugă scrisori primite de-a lungul vieţii, cărţi de vizită, repertorii de scenă, programe de spectacol, reviste şi articole adunate în 40 de ani de carieră. Printre obiectele păstrate se numără o masă cu intarsii de lemn, un covoraş oriental, două vaze, una de porţelan şi una de sticlă, două casete pentru bijuterii, câteva şiraguri de mărgele, pălării de stradă şi de scenă.
Vizitatorii expoziţiei „Maria Tănase – un simbol peren” regăsesc în vitrine certificatul de naştere al cântăreţei, paşaportul, certificatul de căsătorie cu Pappadopulo Sachelarie Clearch Raul Victor, în ziua de 27 decembrie 1950, testamentul artistei, ca şi „certificatul de moarte”, la 22 iulie 1963, la vârsta de 49 de ani. De asemenea, sunt expuse Diploma de Artist Emerit al Republicii Populare România, afişe de la diverse spectacole, costume populare, bijuterii, o serie de schiţe pentru ţinute de scenă, fotografii care o surprind în ipostaze mai puţin sau chiar deloc cunoscute publicului. Mai sunt prezentate şi trei lucrări de artă care o înfăţişează – două picturi şi o sculptură în ghips, de mari dimensiuni.
Expunerea este întregită, în această perioadă, de ateliere de creaţie, destinate copiilor şi coordonate de muzeograf Lila Gima, care constau în confecţionarea unor obiecte-surpriză din carton, flori artificiale, panglici tricolore, având ca sursă de inspiraţie diferite modele preluate de pe costumele de scenă ale artistei. Primii participanţi au fost, la vernisajul din 28 septembrie 2018, elevii clasei a II-a C de la Colegiul Naţional „Carol I” (îndrumător: Ecaterina Bogdan). Evenimentul a avut şi un invitat special: interpretul Liviu Olteanu, laureat cu Premiul I la ediţia din anul 2013 a Festivalului-concurs al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase” – cea mai convingătoare dovadă a preţuirii pe care craiovenii i-o arată artistei încă din 1969.