Dolj: Tamponare provocată de şofer băut

0
402
Potrivit IPJ Dolj, aseară, în jurul orei 18.45, poliţiştii doljeni au fost sesizaţi de participanţii la trafic despre faptul că, pe D.N. 6 – Coţofenii din Faţă, s-a produs un eveniment rutier. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au identificat două autovehicule, unul dintre acestea fiind condus de Petru G., de 53 de ani, iar cel de-al doilea condus de Marius E., de 34 de ani. În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorilor auto s-a stabilit că bărbatul de 53 de ani avea o concentraţie de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Nr.1 Craiova unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile legale.