Ambasadorul Franţei către studenţii la Drept: Europa are nevoie de dumneavoastră !

0
396

Ambasadorul Franţei în România, Michele Ramis, s-a adresat luni studenţilor Facultăţii de Drept din Bucureşti, la ceremonia de deschidere a anului universitar, subliniind responsabilitatea “enormă” a acestora, în contextul în care vor fi “stâlpii” statului de drept în Uniunea Europeană, transmite Agerpres. Ea a vorbit despre poziţionarea României în context european.”România va celebra în 2018 Centenarul României moderne iar, în 2019, va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. România este una dintre zonele din Europa unde proiectul european este profund împărtăşit. România are un angajament european foarte puternic şi cred că, în acest context, are responsabilitatea de a promova modelul european, fondat pe (…) drept”, a spus diplomatul francez.

Ramis le-a transmis studenţilor că au o responsabilitate “enormă”.”Eu însămi sunt de formaţie juridică şi vă pot spune că Facultatea de Drept este mediul în care se formează judecătorii, procurorii, oamenii politici, parlamentarii, cei responsabili de întărirea statului de drept în România. Responsabilitatea dumneavoastră este enormă. Sunteţi garanţii separării puterilor în stat, sunteţi responsabili de stabilitatea statului, de pace, de prosperitate, de Europa”, a punctat ambasadorul Franţei.

Ea a adăugat că absolvenţii de drept vor fi “stâlpii construirii statului de drept în cadrul Uniunii Europene”.”Europa are nevoie de dumneavoastră”, a declarat Michele Ramis.