Alb-albaştrii garantează spectacolul

0
459

ACS Poli – Universitatea Craiova 0-2

Au marcat: Martic 27, Burlacu 89.

Timişoara, stadion: „Dan Păltinişanu”, spectatori: 5.000.

Poli Timişoara: Curileac 8 – Creţu 5, Bocşan 5, Melinte 6, Ţigănaşu 4 – Artean 6, Vaşvari 6 – Al. Munteanu 6, Curjuric 4 (Doman 58) 5, Bârnoi 4 (Mailat 54) 5 – Şeroni 6 (Ciucur 68) 5. Antrenor: Ionuţ Popa.

Universitatea Craiova: Calancea 7 – Datkovic 6, Kelic 7, Tiago Ferreira 6 – Martic 8 (Dimitrov 78) 6, Zlatinski 6, Mateiu 7, Bancu 6 – Mitriţă 7 (38 Gustavo) 6, Băluţă 8 (Bărbuţ 90), Burlacu 7. Antrenor: Devis Mangia.

Cartonaşe roşii: Ţigănaşu 33 / Mitriţă 46.

Arbitru: Istvan Kovacs 7.

Ştiinţa a ratat mult până să-şi desăvârşească victoria în Banat şi termină turul pe podium

Meciul care a încheiat turul a reflectat parcursul Ştiinţei din prima jumătate a sezonului regular: plin de evenimente şi emoţii, dar în încheiat grafic. Ca şi anul trecut, Craiova este pe podium după 13 etape şi poate să-şi atribuie rolul de cea mai spectaculoasă echipă din campionat. Şi pe Bega alb-albaştrii au ratat mult şi au riscat să piardă două puncte pe final. Oltenii joacă un fotbal generos, dar le lipseşte cinismul caracteristic echipelor care câştigă trofee. Timişoara şi-a asumat din start rolul de out-sider, cedând posesia şi ghemuindu-se în jumătatea proprie, pentru a încerca lovitura pe contră, deşi avea un fundaş în avanposturi, pe Şeroni. Prin desişul bănăţean, Mitriţă a avut prima ocazie, când Curileac a scăpat centrarea lui Burlacu, dar Ştiinţa nu este o echipă speculativă, ci mai degrabă una risipitoare. Golul a venit înainte de a se încheia prima jumătate de oră. Băluţă a croit faza în stânga, ca şi în meciul cu Gaz Metan, când Gustavo a atacat pe scurt, de această dată Martic apărând la finalizare, cu capul. Croatul care l-a scos din schemă pe Dimitrov şi-a trecut în cont şi primul gol în alb-albastru, după asisst-ul pentru Băluţă din meciul trecut, pentru a egala Voluntariul. Avantajul de pe tabelă a fost dublat de cel numeric, fiindcă Mitriţă a fost oprit dur şi din postură de ultim fundaş de Ţigănaşu. Agresat permanent de adversari, Mitriţă n-a terminat prima repriză valid şi pe teren, astfel că s-a răzbunat la vestiare pe bănăţeni. Şeroni, cel care acum trei ani îi suspenda ascensiunea lui Bancu, a fost ţinta olteanului, într-o confruntare David versus Goliat, pedepsită de Kovacs cu roşu doar pentru piticul Ştiinţei.

Căpitanul Băluţă a fost responsabil cu assist-urile, dar şi cu ratările, în trei rânduri scăpând singur, dar fără a găsi leac pentru Curileac. Şi Burlacu a încercat o finalizare în stilul propriu, cu pătrundere din stânga şi şut la colţul lung, însă şi el a fost anticipat de portarul advers. Jocul a curs permanent spre careul gazdelor, dar acestea au rezistat până spre final, când au ieşit din carapace şi puteau produce nedreptatea turului. Vaşvari a apărut la o fază fixă pe colţul lung şi a împins mingea sub transversală, dar Calancea a stat pe picioare şi a deviat. Liniştea a fost adusă târziu în rândul echipei, băncii tehnice şi a celor 200 de suporteri care au încurajat Ştiinţa în Banat. Băluţă s-a strecurat prin dreapta şi a aruncat o boltă pe colţul lung, de unde Bancu a întors mingea pentru a al doilea gol capul, de această Curileac neavând antidot pentru finalizarea lui Burlacu. Ştiinţa câştigă la Timişoara suferind mai mult decât era cazul, după jocul prestat şi ocaziile create. Alb-albaştrii au mai multe victorii în deplasare decât pe teren propriu şi o medie de 2 puncte pe meci la jumătatea sezonului regular.

Mangia: „Trebuia să închidem meciul mai devreme”

Ca şi Mulţescu în sezonul trecut, Devis Mangia se plânge că alb-albaştrii exagerează cu ratările. „De când s-a întors în Liga 1, e prima oară când Craiova a câştigat la Timişoara, ceea ce înseamnă că e un teren dificil. Aşa că trebuie să fim mulţumiţi de rezultat, dar, la cum s-a jucat, ar fi trebuit probabil să reuşim să închidem meciul mai repede. S-a întâmplat în multe meciuri să reuşim să marcăm, dar nu să şi închidem partidele. E unul dintre lucrurile pe care trebuie să le îmbunătăţim. Dar cu 26 de puncte în 13 etape, cu o medie de 2 puncte pe meci, o putem face mai uşor, putem lucra mai liniştiţi. Sunt două echipe care sunt favorite să câştige campionatul şi altele care încearcă sa dea maximum. Craiova încearcă să obţină maximum. Avem încă potenţial de creştere, trebuie să ne gândim mereu că trebuie să fim mai buni”, a declarat Mangia.

Ionuţ Popa a recunoscut superioritatea Craiovei, invocând lipsa unui atacant veritabil în lotul său: „Craiova putea să câştige la scor. Se vede la echipă când îţi lipseşte un atacant. Am fost slabi şi când am jucat 11 la 11. Nu meritam să egalăm la ocazia lui Vaşvari. Am avut un atacant de conjunctură, Şeroni. După ce a fost eliminat fundaşul stânga, am fost nevoit să-l aduc înapoi în apărare”. Mucalitul antrenor al bănăţenilor a vorbit şi despre incidentele de la pauză, spre deosebire de Mangia, cât şi despre conflictul pe care l-a avut cu Alex Băluţă: „Kovacs a arbitrat excelent. La vestiare s-au întâmplat lucruri normale pentru fotbalişti, lucruri bărbăteşti. Pe Mitriţă l-a mâncat undeva. Băluţă mi-a zis că sunt un antrenor foarte bun, eu i-am zis că e un jucător foarte bun, dar să nu mai comenteze mereu când jucătorii noştri solicită ceva”.

Andrei Burlacu a declarat la final: „O victorie grea pe terenul Timişoarei, dar o victorie muncită. Am luptat din primul minut pentru toate punctele. Mister a mizat pe mine, mă bucur că mi-am ajutat echipa cu o evoluţie bună şi cu gol. Nu ne-a interesat prea tare eliminarea lui Ţigănaşu, am fost concentraţi să ne facem jocul nostru”. Alexandru Băluţă a adăugat: „Ne aşteptam la un meci greu, pentru că Timişoara joacă bine acasă. Am ştiut cum să abordăm meciul, ne-am creat ocazii şi am reuşit să ne impunem. De data asta am fost cu asisturile, nu am reuşit să înscriu. Dacă aş fi reuşit, ne-ar fi fost mai uşor. Trebuie să luăm lucrurile bune din acest meci, iar important este că se vede pe teren că suntem pe un drum bun”.

Băluţă şi Bancu, chemaţi la naţională

Doi jucători de la Universitatea Craiova, Alex Băluţă şi Nicuşor Bancu au fost chemaţi de noul selecţioner, Cosmin Contra, la echipa naţională, pentru ultimele două meciuri din preliminariile Cupei Mondiale ediţia 2018, cu Kazahstan şi Danemarca. Pentru Bancu este prima prezenţă la echipa naţională. Lotul convocat de selecţionerul Cosmin Contra: Portari: Ciprian Tătăruşanu (FC Nantes), Costel Pantilimon (Deportivo La Coruna), Bogdan Lobonţ (AS Roma), Florin Niţă (FCSB); Fundaşi: Romario Benzar (FCSB), Sergiu Hanca (Dinamo), Cosmin Moţi (Ludogoreţ Razgrad), Vlad Chiricheş (Napoli), Dragoş Grigore (Al-Sailiya), Mihai Bălaşa (FCSB), Iasmin Latovlevici (Galatasaray), Cristian Ganea (FC Viitorul), Mijlocaşi: Mihai Pintilii (FCSB), Ovidiu Hoban (CFR Cluj), Răzvan Marin (Standard Liege), Eric Bicfalvi (Ural), Nicolae Stanciu (Anderlecht), Alexandru Chipciu (Anderlecht), Alexandru Băluţă (U Craiova), Gheorghe Grozav (Karabukspor), Nicuşor Bancu (U Craiova), Constantin Budescu (FCSB), Alexandru Ioniţă (Astra Giurgiu), Ciprian Deac (CFR Cluj); Atacanţi: Florin Andone (Deportivo La Coruna), Claudiu Keşeru (Ludogoreţ), Bogdan Stancu (Bursaspor). România nu mai are şanse de calificare la turneul final de anul viitor, ocupând locul 4 în Grupa preliminară E, cu 9 puncte.