Futsal: Argentina câştigă, în premieră, Cupa Mondială

0
56

Naţionala Argentinei şi-a trecut în cont, pentru întâia oară, titlul mondial la fotbal de sală, după ce a depăşit cu 5-4 Rusia, în finala disputată, sâmbătă seară, la Cali (Columbia). Europenii au fost cei care au deschis scorul, prin Eder Lima (15’23”), însă până la pauză sud-americanii au răsturnat rezultatul, graţie reuşitelor lui Vaporaki  (15’49”) şi Cuzzolino  (19’34”). În partea secundă, tot ruşii au marcat primii, prin acelaşi Eder Lima  (21’18”), dar şi argentinii, la foc automat, au repetat isprava din prima repriză, la finalizare fiind de fiecare dată Brandi (21’35”, 22’33”). S-a făcut apoi 5-2, Vaporaki  (38’19”), iar în puţinul timp rămas ruşii n-au mai putut decât să reducă ecartul până la minimum – Lyskov  (38’56”) şi Eder Lima  (39’41”).

Bronzul a fost cucerit de surprinzătoarea reprezentativă a Iranului, care a întrecut, la loviturile  de departajare (2-2, 4-3), Portugalia.

Până acum, trofeul Cupei Mondiale mersese doar în Brazilia (5) şi în Spania (2). La această ediţie, Brazilia a fost eliminată, în optimile de finală, de către Iran (4-4, 2-3 la loviturile de departajare), iar ibericii de Rusia, 2-6 în sferturile de finală.