Valeriu Zgonea, barba lui Brâncuşi şi chestiunea romilor

Am putea sta liniştiţi, imuni la orice angoasă legată de accederea în spaţiul Schengen, după anunţul de ieri al preşedinteluui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, conform căruia se va deplasa mâine la Paris, pentru a discuta cu oficialii francezi despre „chestiunea romilor”, un „clişeu” după opinia sa, folosit ca temă de campanie. Lăsăm deoparte faptul că alegerile municipale în Franţa sunt anunţate pentru ultima decadă a lunii martie a anului viitor şi, de bună seamă, campania electorală premergătoare încă n-a început. Faptul că diplomaţia română contează pe virtuţile persuasive ale domnului Valeriu Zgonea, într-o problemă atât de delicată, e un… semn bun. Dătător de speranţe. Deşi, ca politician dintr-o ţară „francofonă”, ar trebui să stăpânească, mai ales la Paris, limba lui Voltaire. La perfecţie. N-avem multe cunoştinţe în această privinţă şi nu ne hazardăm. Dar ştim cum se descurcă în limba română, l-am reevaluat cu ocazia deschiderii anului şcolar, când a vorbit pe la Brazi (Prahova). Şi ne facem griji. Ca de obicei, Valeriu Zgonea bate câmpii, pe deasupra dovedindu-se şi inabil şi pripit şi deloc afabil, când face referiri la cel mai popular ministru al Guvernului Jean Marc Ayrault, Manuel Valls. Despre care a spus: „Mă întrebam dacă nu cumva domnul ministru Valls, dacă îl vedea pe Brâncuşi, acum o sută de ani, într-o piaţă, să cumpere cele bune, nu-l dădea afară din Franţa. Poate era mai bine pentru noi, că aveam toate sculpturile în România”. Vanitosul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, iremediabil certat cu topica, devine penibil printr-o astfel de declaraţie. Că habar n-are de sculptorul Constantin Brâncuşi, de viaţa acestuia la Paris, de când avea vârsta de 25 de ani, înainte de a deveni unul din ctitorii cubismului european, realizându-se ca celebritate în Oraşul Luminilor, nu se pune. Constantin Brâncuşi a făcut parte din acea pleiadă de artişti parizieni care au descoperit volumul şi monumentalul, ca un protest firesc împotriva impresionismului dizolvat în pointirism, dar la Paris. Unde descoperă, de asemenea, volumul, suprafeţele şi fundamentele realităţilor materiale şi psihologice. Nu asupra unor astfel de detalii doream să stărui, la care aş adăuga barba albă de Sillen a lui Brâncuşi, ochii săi rotunzi, blânzi şi surâsul serafic, ci asupra „clişeelor” atribuite ministrului francez de Interne, Manuel Valls. Mai ales că nu este vorba de aşa ceva. Oricât de antipatic ne-ar fi momentan ministrul francez de Interne, după toată polemica declanşată inclusiv la nivelul guvernului francez, pe problema romilor. Mai multe asociaţii au scris luni, 30 septembrie, preşedintelui Republicii, cerându-i „ruperea tăcerii” în această chestiune. Memoria, cum am mai spus şi altă dată, îi joacă feste lui Valeriu Zgonea, fiindcă anul trecut, în luna septembrie, ministrul de Interne, Manuel Valls, şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Bernard Cazaneuve, s-au aflat la Bucureşti, în tentativa abordării problemei romilor „la sursă”, cum s-a exprimat inclusiv preşedintele Francois Hollande. Anterior, o declaraţie a ministrului Manuel Valls, cum că Franţa „nu poate primi toată mizeria din lume şi din Europa”, făcuse vâlvă, nu puţini francezi rezonând la un asemenea mesaj. Sigur că s-a mers prea departe, după ce şeful diplomaţiei de la Paris, Laurent Fabius, a făcut declaraţia cunoscută, că se opune integrării României în spaţiul Schengen. Sigur că vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, a reacţionat, cum a făcut-o şi în 2010, când a criticat dur guvernarea lui Nicolas Sarkozy pentru expulzarea romilor, comparând-o cu episoade din cel de-al doilea război mondial. Numai că Franţa, pentru români, rămâne, începând cu Napoleon al III-lea, până la Charles de Gaulle, trecând pe la Carol Davilla şi jurnalistul de la TV5 Jean Louis Calderon, ucis în zilele revoluţiei din decembrie ’89,… Franţa. Într-un interviu din „Le Monde” (25 noiembrie 1982), Francois Mitterrand, în plin îngheţ al relaţiilor cu Bucureştiul, întrebat asupra raporturilor cu România, spunea: „Le peuple romain et le peuple francais ont de solides liens historiques. Je m’attache a les prezerver”. Iar prezenţa românilor la Paris, de-a lungul timpului, este ca o „coloană fără sfârşit”. Mai clar: nu în limbajul abraziv al lui Valeriu Zgonea se face diplomaţie înaltă, când te întâlneşti cu prim-secretarul PS, Harlem Desire, şi preşedintele Adunării Naţionale, Claude Bartolone. S-ar putea ca aceştia, fie ei şi camarazi socialişti, să-şi facă semnul crucii, să invoce un malentendu şi să nu se mai mire de nimic.