Procurorul Lucian Papici, demis de Tiberiu Nițu

0
377

Şeful Secţiei I din DNA, Lucian Papici, a cărui delegare pe funcţie a fost reînnoită acum o săptămână, a fost demis, miercuri, de procurorul general Tiberiu Niţu, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare. Miercuri, la ora 17.09, Niţu a informat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), printr-un fax, că delegarea lui Papici ca şef al Secţiei I din DNA încetează cu 2 octombrie, dată începând cu care funcţia este ocupată de procurorul Iuliana Bendeac, pe o perioadă de şase luni. Procurorul Lucian Papici este cel care a finalizat urmărirea penală în dosarul referendumului în care este cercetat vicepremierul Liviu Dragnea. Succesoarea acestuia, Iuliana Bendeac, este procurorul care, alături de procurorul şef seviciu Gheorghe Popovici, i-a deferit justiţiei pe Dan Voiculescu şi pe fiica acestuia Camelia, în dosarul în care directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, este acuzat de şantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.