Bătrânii de la Căminul de pe strada „Tabaci” au fost sărbătoriţi, ieri, de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, conducerea instituţiei pregătindu-le mai multe surprize plăcute. „Am încercat şi acum, ca de fiecare data, să le înseninăm puţin viaţa şi suntem bucuroşi că am reuşit să le aducem un zâmbet pe chip fie şi numai pentru o zi. Le promitem bunicilor şi bunicelor noastre, aşa cum ne place să le spunem, că nu ne vom opri aici şi că surprizele vor continua pentru ei, gândindu-ne deja la altceva frumos”, a declarat Vali Giurcă, directorul instituţiei. Ieri, fiecare bătrân a primit un mic dar, constând în obiecte de îmbrăcăminte şi dulciuri. Conducerea căminului a pregătit mai multe torturi care au fost servite bătrânilor la masa de prânz. Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” le-a oferit un spectacol în sala de festivităţi, printre invitaţii care le-a transmis urări de sănătate aflându-se şi primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.
Tot cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, Primăria Craiova va organiza, mâine, de la ora 18.00, în sala Filarmonicii Oltenia, un spectacol susţinut de Ansamblul Folcloric “Maria Tănase”. Intrarea este gratuită, pe bază de invitaţii, care se pot ridica de la casierie începând de miercuri, ora 10.00. Intrarea publicului se va face în limita locurilor disponibile.