Ludovic Orban anunță negocieri cu partidele în următoarele două săptămâni, pentru susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului

0
368
Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat luni, după ședința conducerii PNL, că în următoarele două săptămâni va avea discuții cu liderii partidelor parlamentare pentru a obține susținere pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.
Orban a enumerat printre principalele obiective PNL în acestă sesiune parlamentară depunerea unei moțiuni de cenzură cu șanse maxime de adoptare, dezbaterea și adoptarea proiectului de revizuire a Constituției în urma referendumului din 26 mai, iar la nivelul Parlamentului European – ocuparea poziției de procuror-șef al Parchetului European de către Laura Codruța Kovesi.
Ludovic Orban a spus din nou că PNL va depune moțiunea de cenzură doar în momentul în care va strânge suficient de multe semnături, astfel încât să existe certitudinea că moțiunea va fi adoptată de Parlament. El a afirmat că luni va începe negocierile pentru susținerea moţiunii de cenzură cu toate formaţiunile politice şi cu toate grupurile parlamentare din Cameră și din Senat, cu excepţia grupurilor PSD, fiind stabilit un calendar de întâlniri pe parcursul următoarelor două săptămâni.