Trei răniţi într-un accident provocat de un şofer băut

0
389

ambulantaTrei persoane au ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale, miercuri seara, în urma unui accident provocat de un şofer băut. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, miercuri, 31 august a.c., ora 18.45, Costinel P., de 34 de ani, din comuna Izvoare, Dolj în timp ce conducea un autoturism, în localitate, a intrat în coliziune cu un atelaj cu tracţiune animală condus de Ionel N., de 49 de ani, tot din Izvoare, ce circula din sens opus şi care a virat stânga pentru a intra pe o stradă laterală fără a se asigura. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a bărbatului de 49 de ani şi a altor două persoane aflate în căruţă. Poliţiştii l-au testat pe conducătorul autoturismului cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice”, a precizat agent şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.