Jandarmii doljeni au marcat împlinirea a 122 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale

0
420

Jandarmii doljeni au marcat, ieri, printr-o serie de activităţi desfăşurate la sediul unităţii, împlinirea a 122 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale.

La 1 septembrie 2015, Jandarmeria Română sărbătoreşte 122 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale. Cu acest prilej, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj a organizat o serie de activităţi dedicate „Zilei Jandarmeriei Rurale” cu scopul de a păstra viu trecutul instituţiei şi de a cinsti jandarmii ce s-au jertfit pe altarul patriei.

Astfel, marţi, 1 septembrie a.c., la sediul I.J.J. Dolj, în Sala Tradiţiilor, a fost organizată o expoziţie de fotografii privind istoria Jandarmeriei Române, iar în Sala Polivalentă, în prezenţa cadrelor militare şi a personalului civil, a avut loc o evocare cu tema „1 Septembrie – Ziua Jandarmeriei Rurale”, susţinută de lect. univ. dr. Florian Olteanu. „Această sărbătoare, de o mare încărcătură emoţională, reprezintă un moment ce ne onorează şi ne bucură deopotrivă, evocând gloriosul trecut şi impresionantul prezent al acestei Arme”, au precizat reprezentanţii IJJ Dolj.

„Se instituie pentru toată întinderea regatului un corp de Gendarmerie rurală menit a veghea, în comunele rurale, la siguranţa publică, la menţinerea ordinei şi executărei legii… O supraveghere neîntreruptă şi o acţiune preventivă constă esenţa serviciului său”. Astfel începea articolul 1 din  „Legea asupra Gendarmeriei Rurale” din 1 septembrie 1893. Pregătit de Guvernul condus de Lascăr Catargiu, dezbătut de cele două Camere ale Parlamentului, proiectul Legii de Organizare şi Funcţionare a Jandarmeriei Rurale a fost promulgat prin Decretul Regal din 30.08.1893, în urma căruia la 01 septembrie1893 a luat fiinţă Jandarmeria Rurală. Astfel, la 1 Septembrie 2015, se împlinesc 122 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale, eveniment care la vremea respectivă a dat extensie şi responsabilităţi instituţiei „Oameni de Arme” prin gestionarea ordinii publice în zonele forestiere, săteşti, agricole şi petroliere.