Agricultură de mileniu al III-lea, deces cu acte în regulă

0
397

Jumătate din comunele doljene au cerut constatarea pagubelor de secetă pedologică prelungită. Suprafaţa totală afectată se apropie de 45.000 de hectare. Cea mai mare pierdere este la cultura de floarea-soarelui, peste 22.000 de hectare. Pe teren, verificările celor declarate de fermieri le fac două comisii, locală şi judeţeană. Cu mici excepţii, toate adresele emise de primăriile în cauză au fost confirmate.

Anul agricol în curs nu aduce deloc veşti bune la final de campanie. Dintre cele 104 comune ale judeţului Dolj, 52 au transmis, până în prezent, Instituţiei Prefectului Dolj raportări privind pagube produse de secetă la culturile agricole, plantaţii, păşuni şi fâneţe. La ora actuală, suprafaţa afectată de secetă este de 44.700 ha, respectiv mai mult de 10% din totalul suprafeţei agricole cultivate în Dolj. „La porumb sunt declarate calamitate 18.200 ha, la floarea-soarelui peste 22.000 ha şi diferenţa este la segmentul de legume şi alte culturi”, ne-a precizat Obleagă Meca Ovidiu, purtător de cuvânt al Direcţiei Agricole Dolj.

Comisiile constată pagubele pe teren

  Procedura de identificare a suprafeţelor calamitate presupune activitatea a două comisii. Una este cea locală, constituită la nivelul comunei pe raza căreia se află terenurile calamitate. Cea de a doua este constituită prin Ordin al Instituţiei Prefectului Dolj şi este obligată să verifice situaţia de urgenţă şi să evalueze pagubele produse de secetă în culturile agricole, plantaţii, păşuni şi fâneţe. Abia după finalizarea evaluării făcute de comisia judeţeană, sub semnătura Prefectului de Dolj se transmite un raport al situaţiei la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. „Cu foarte mici excepţii nu au fost neconcordanţe între cele declarate iniţial de fermieri şi verificările ulterioare pe care le facem noi, chiar şi prin sondaj”, ne-a declarat Obleagă Meca Ovidiu.

Peste 10 tone la hectar, media la porumbul irigat

  Campania de recoltare la floarea-soarelui a debutat, deja, mai ales în localităţile din sudul Doljului. Au fost recoltate circa 7.000 de hectare cultivate cu floare şi producţia medie este de aproximativ 2.000kg/ha. De precizat că, strângerea recoltei s-a făcut în zone mai puţin afectate de seceta excesivă. De aici şi nivelul mediei mai ridicat. Datele nu sunt decât preliminare, pentru că, până în prezent, doar 10% din suprafaţa cultivată cu floarea-soarelui a fost strânsă. Media la porumb este de aproximativ 3.200 kg/ha. „Această medie va fi ridicată de S.C. Cervina SA., cu recolta de pe cele 100 de hectare de porumb irigat, drept pentru care apreciem că media va fi de peste 8-10 tone/ha”, a menţionat Obleagă Meca Ovidiu. Cum, în Dolj, se cultivă în ultimii ani circa 100.000 de hectare cu porumb şi aproape 20% este deja calamitat, speranţele fermierilor sunt acum către autorităţi, de la care aşteaptă sub orice formă un ajutor financiar.

Graba n-ar strica treaba!

  Potrivit specialiştilor agricoli, precipitaţiile din ultimele zile au favorizat începerea lucrărilor de toamnă pentru circa 110.000 de hectare. Această suprafaţă este deja pregătită prin arătură pentru însămânţare. “În această săptămână este nevoie de o accelerare a lucrărilor agricole. Altfel se riscă pierderea apei din sol şi instalarea fenomenului de ascensiune capilară a apei, adică fenomenul de deplasare ascendentă a apei din pânza freatică”, ne-a declarat Obleagă Meca Ovidiu. Până în prezent au fost semănate peste 2.000 de hectare cu rapiţă. Iar dacă fermierii depun toate diligenţele, suprafaţa însămânţată poate să crească semnificativ.

Despre irigaţii… poate la anul!

Anul agricol se apropie de sfârşit şi la capitolul suprafeţe irigate. Potrivit ultimei situaţii a suprafeţelor pe care s-au aplicat udări la data de 31.08.2015 publicate de Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, pe filiala judeţeană Dunăre-Jiu s-au aplicat udări pe 35.181 ha. Cea mai mare majoritate a suprafeţei, 34.711 ha, este irigată în cadrul organizaţiilor udătorilor de apă. Volumul de apă livrat a fost până la data de 31.08.2015 de 16.306 mii mc, cu o normă de irigaţie realizată de 2.181 mc/ha.

Folosirea sistemului de irigaţii de cât mai mulţi fermieri din Dolj nu este o teză superfluă. Este mai mult decât imperioasă. Poate ultimele declaraţii ale ministrului Agriculturii referitoare la alocări de fonduri necesare, dar fantasmagorice ne-ar fi dat o rază de speranţă, dacă nu ar fi dus probelmatica într-o zonă lipsită de tehnicitate şi calendar etapizat precis de repunere în funcţiune a instalaţiilor de irigat. „Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) vrea să aloce anual, timp de şapte ani, 145 milioane euro pentru modernizarea sistemului principal de irigaţii, infrastructura secundară putând beneficia de fonduri europene în valoare de peste 430 de milioane de euro”, potrivit unui comunicat al instituţiei. Despre subvenţionarea energiei electrice, nici o vorbă!