Gane nu este dispus să renunţe

0
338

Deşi schimbarea lui Jerry Gane este vehiculată de câteva etape, antrenorul Craiovei rezistă în funcţie şi nici nu este dispus să renunţe. Cuvântul Libertăţii face o analiză a declaraţiilor antrenorului Craiovei după meciul de la Giurgiu.

 

Gane: „Aşa se întâmplă când faci cadouri, când iei primul gol într-o astfel de manieră, după care, iei gol în primele minute ale reprizei secunde”

Ce se va întâmpla dacă vor face cadouri până la finalul campionatului? Antrenorul trebuie să vină cu soluţiile, nu cu scuzele.

Gane: „E greu să joci cu Astra când are 2-0 acasă. Am încercat să jucăm şi la 2-0, dar a fost greu.

Astra a avut 2-0 fiindcă a marcat, nu a venit de la vestiare cu acest avantaj, deşi la modul cum s-a prezentat Craiova, nu se punea decât problema diferenţei de pe tabelă.

Gane: „Astra are jucători periculoşi, care pe faza de atac nu te iartă”

Practic, adversarii sunt buni, iar Craiova are jucători care gafează. Atunci, antrenorul ar trebui să ceară alţi jucători sau să recunoască faptul că nu-i poate aduce la nivel competitiv pe cei actuali.

Gane: „Astra este în acest moment cea mai în formă echipă. Noi am întâlnit echipe puternice, care sunt deja formate, care evoluează în Europa League.”

Practic, toate echipele care întâlnesc Craiova sunt în formă, deşi Astra, Steaua, Petrolul şi Mediaşul, formaţiile care au învins CSU, au clacat apoi sau în prealabil în faţa unor adversari fără pretenţii. În plus, Viitorul aliniează o echipă de copii, iar Mediaşul nu şi-a permis nici măcar un cantonament în vara aceasta.

Gane: „Dacă noi în prima repriză, când am avut trei şanse mari de a da gol, am fi profitat de ele, sigur că situaţia s-ar fi schimbat”

Dacă şi cu parcă…Toate echipele au ocazii, iar Astra a avut două bare şi două goluri anulate înainte de a deschide scorul.

Gane: „Sunt un luptător, niciodată n-am cedat. Sigur, conducerea va decide în ceea ce priveşte situaţia mea. Am avut discuţii cu cei din conducere, nu s-a pus problema până acum să plec”

O fi Gane luptător şi nu a cedat, dar asta nu înseamnă a şi reuşit, fiindcă Severinul şi Corona, echipele pe care le-a antrenat, au retrogradat. Gane nu este un antrenor ofertat, ca să aibă soluţii în cazul demisiei, e normal într-un fel să tragă cu dinţii de acest post, problema este ce reacţie au conducătorii?

Gane: „În acest moment suferim cu toţii, e clar că trecem printr-o perioadă dificilă”

Suporterii suferă cheltuind bani, timp, nervi, iar antrenorii şi jucătorii „suferă” cu salarii de mii sau zeci de mii de euro pe lună şi nu par deloc să le merite.

Gane: „Trebuie să ne regăsim foarte repede… . trebuie să o luăm de la capăt…trebuie să muncim mai mult… trebuie să ne revenim la următorul joc, cu Galaţiul”

După fiecare meci auzim ce „trebuie făcut”. Ştim ce „trebuie” făcut, nu prea facem ceea ce trebuie. Declaraţiile privind gafele, forma bună a adversarilor, promisiunile că se va munci mai mult, mai bine şi că se va câştiga mereu următorul meci sunt deja standard şi neacoperite de realitate. Mai concis vorbesc jocul, rezultatele, clasamentul, suporterii.