Şcolile din Călăraşi, pregătite să-şi întâmpine elevii

0
366

Cu două săptămâni înainte de deschidrea noului an şcolar, unităţile de învăţământ din Călăraşi sunt pregătite pentru prima zi de cursuri. În timpul verii, s-au făcut igienizările necesare şi toate reparaţiile curente astfel încât clasele sunt acum curate, aerisite şi primitoare. Liceul Tehnologic „Petre Baniţă” din localitate a beneficiat, în ultimele săptămâni, de o reparaţie capitală a sistemului de încălzire, instalaţiile termice şi caloriferele fiind înlocuite după zeci de ani de funcţionare. Pe de altă parte, cadrele didactice speră ca anul şcolar acesta să fie unul mai bun din punctul de vedere al rezultatelor şcolare pe care le vor obţine elevii.    

Reţeaua şcolară a comunei Călăraşi este una destul de mare pentru o comunitate de 6.700 de locuitori. Aşa cum le place să spună autorităţilor de aici, doar o facultate le mai lipseşte pentru a ava toate formele de învăţământ. La Călăraşi există două grădiniţe cu program normal, unul în satul de centru şi alta în Sărata, două clase pregătitoare, dintre care una înfiinţată în anul acesta, trei şcoli generale – Şcoala nr. 1 şi 2 din Călăraşi şi Şcoala generală Sărata, o şcoală postliceală particulară cu profil sanitar şi Liceul Tehnologic „Petre Baniţă”. Cu doar două săptămâni până la debutul noului an şcolar, toate aceste spaţii de învăţământ sunt pregătite să-i întâmpine pe elevi. După cum a declarat primarul Vergică Şovăilă, clasele au fost igienizate pe timpul verii, iar acolo unde a fost nevoie, s-au realizat şi unele reparaţii. ”A mai rămas puţin timp până la începutul anului şcolar şi, zic eu, unităţile de învăţământ sunt pregătite să îi primească pe elevi şi profesori. Am făcut curăţenie pe parcursul verii, am reparat şi în anumite locuri. Am procurat şi materialul lemnos pentru iarnă, deci şcoala va începe în condiţii bune la Călăraşi. Nu mai rămâne decât ca elevii noştri să înveţe”, a spus primarul comunei.

Ultimele detalii

Cele mai ample reparaţii s-au făcut la Liceul Tehnologic „Petre Baniţă”, unde, pe lângă igienizările obişnuite, s-a lucrat la înlocuirea instalaţiilor termice. Fiind o clădire mare, cu mai multe etaje, conducerea şcolii s-a limitat anul acesta doar la etajul superior, urmând ca anii viitori să se continue lucrarea. „Instalaţiile de încălzire pe care le aveam sunt din anul 1979, deci aproape de la înfiinţarea liceului. Fiind atât de vechi, ele nu mai funcţionau aproape deloc şi a trebuit să le curăţim, iar pe altele să le înlocuim. Am pus şi alte calorifere şi am achiziţionat combustibil. Totul am făcut cu forţă de muncă din cadrul şcolii”, a precizat directorul Alin Dinu. Ca să facă economii, cadrele didactice au mers cu constructorii în magazin şi au procurat materialele pentru lucrări. „Am căutat ofertele cele mai avantajoase ca preţ, ne-am orientat spre ce este mai ieftin adică. Am pornit lucrarea de sus în jos, de la etajul superior către parter, pentru că altfel riscam să muncim degeaba, instalaţii se colmatau din nou”, a spus şi directorul adjunct al liceului, Onete Florin. La celelalte trei şcolile generale există centrale termice funcţionale care sunt alimentate cu lemne.

De ce elevii de la gimnaziu sunt mai buni decât cei de la liceu

Există totuşi un paradox la Călăraşi. Pe cât de aranjate sunt şcolile din punct de vedere al infrastructurii, pe atât de modeste par lucrurile dacă le analizăm prin prisma notelor din cataloage. Dacă la cele trei şcoli gimnaziale se învaţă bine (rata de promovabilitate la Evaluarea Naţională fiind de 98%), la Liceul Tehnologic „Petre Baniţă” situaţia nu este deloc bună. Rezultatele la examenul de bacalaureat din această vară au fost slabe, promovabilitatea fiind de numai 2%. Cu părere de rău, cadrele didactice îşi explică totuşi această stare de fapt. ”Elevii buni care termină la şcolile generale din comună se orientează spre către liceele teoretice din Bechet şi Dăbuleni. Noi fiind un liceu cu profil tehnologic, este mai greu să recrutăm elevi cu pregătire bună. Am mers prin şcoli şi ne-am făcut reclamă, am afişat oferta educaţională şi posibilităţile de studiu pe care le oferim aici, dar, din păcate, copii nu prea mai sunt interesaţi de acest gen de studiu”, spune directorul Alin Dinu. La Liceul Tehnologic „Petre Baniţă” din Călăraţi elevii se pot pregăti în domenii ca tehnician în agricultură, tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii, specialist în resurse naturale şi protecţia mediului, în total 4 clase a câte 29 de elevi fiecare.

Vin, totuşi, la cursuri şi sunt disciplinaţi

Elevii care vin aici sunt din Călăraşi şi din localităţile învecinate. Mulţi dintre ei sunt în grija bunicilor, părinţii fiind plecaţi la muncă în străinătate. „Ca să ne completăm clasele, noi am luat şi dintre cei care nu s-au prezentat la Evaluarea Naţională sau au luat nota 1. Cea mai mare notă a noastră de admitere a fost 5, în timp ce, la Dăbuleni, cea mai mică notă de intrare la liceu a fost 6. Asta ca să puteţi face o comparaţie …”, spune Florin Onete. În aceste condiţii, profesorii recunosc că, de multe ori, trebuie să facă lecţii de alfabetizare cu elevii, începând cu scrisul şi socotitul. „Profesorii noştri au mare răbdare cu ei şi reuşesc să îi pregătească destul de bine până la terminarea liceului. Am avut chiar şi elevii foarte buni pe meserii care au ajuns la faza naţională a olimpiadei de agricultură ecologică”, a mai spus directorul liceului. În schimb, elevii îi mulţumesc pe profesori prin faptul că sunt disciplinaţi şi nu au pus probleme de comportament. Mai mult decât atât, conducerea şcolii se mândreşte cu faptul că prezenţa la ore este ridicată. „Cea mai mare problemă este aceea că nu s-au alocat banii pentru transportul elevilor. Această situaţie persistă de anul trecut, din lunile septembrie şi octombrie”, a precizat directorul adjunct al liceului, Florin Onete.

Metode pentru a-i stimula pe elevi

În ideea de a-i atrage pe elevi spre liceu, conducerea unităţii de învăţământ a luat anul trecut decizia de înfiinţa o livadă experimentală, cu ajutorul căreia să-i determine pe copii să studieze în mod aplicat. Micuţa livadă se află chiar în incinta şcolii şi a fost creată împreună cu aceştia. „Avem tot felul de pomi fructiferi pentru practică, din mai multe soiuri: meri, peri, pruni, vişini, caişi, piersici şi gutui. Elevii sunt cei care îi îngrijesc şi este un lucru bun pentru că îi ajută să îşi dezvolte cunoştinţele”, este de părere Onete. Tot în cadrul liceului, se doreşte înfiinţarea unei secţii de cursuri auto. „Sunt foarte multe firme care lucrează în agricultură cu maşini şi tractoare, iar noi ne-am gândit că este o bună ocazie pentru elevii noştri să înveţe să conducă un tractor încă din timpul şcolii. Cred că este o idee bună şi, cu siguranţă, o vom pune în practică de anul viitor”, a precizat directorul Alin Dinu.

***

Liceul Tehnologic „Petre Baniţa” din Călăraşi a fost înfiinţat în 1977 şi, aşa cum încă se poate vedea din câteva instantanee fotografice care sunt expuse la intrare, a fost unul dintre liceele de profil bune ale judeţului. În vremurile bune, era mare concurenţă pe locurile scoase la concurs de această unitate, elevii care ieşeau de aici fiind tehnicieni agricoli care mergeau apoi spre facultăţile de profil. În curtea liceului se află şi acum cantina şi căminul, odinioară pline, dar care acum se află în conservare amintind doar de ceea ce a fost odată aici.

LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU