Marfă de contrabandă în valoare de peste 180.000 lei descoperită într-un autocar

0
288

Polițiștii craioveni de investigarea fraudelor și inspectorii DRAOV Craiova au descoperit, în urma unei acțiuni organizate în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un autocar care efectuează curse regulate Craiova – Istambul, marfă de contrabandă în valoare de peste 180.000 lei. Este vorba despre țigări, parfumuri, pantofi și 1 kilogram de argint, ascunse prin diverse compartimente ale vehiculului, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. 

Reprezentanții IPJ Dolj, au anunțat că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, lucrători din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, în colaborare cu inspectori din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova şi Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Craiova, au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea fraudelor vamale. În cadrul acţiunii, poliţiştii au oprit în trafic un autocar condus de cetăţeanul turc Akunes Turgut, de 46 de ani, care efectuează curse regulate Craiova-Istanbul. Cu ocazia controlului vamal efectuat, oamenii legii au descoperit, ascunsă în diverse compartimente ale autocarului, mai multe marfă nedeclarată. Este vorba despre mai mult de 700 de pachete de ţigări netimbrate, de diferite mărci, 280 parfumuri, 200 pereche pantofi ce poartă însemnele unor mărci consacrate, precum şi un kilogram de argint.

„Marfa descoperită a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, existând suspiciuni cu privire la implicarea cetăţeanului turc în activităţi de contrabandă, valoarea de piaţă a produselor confiscate ridicându-se la peste 180.000 lei. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.