Echilibrul între drepturi şi obligaţii cetăţeneşti

România este foarte aproape de alinierea la legislaţia comunitară în privinţa reţinerii datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii. În cursul lunii iunie a.c., Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a făcut public proiectul de lege prin care furnizorii de servicii de comunicaţii electronice din România sunt obligaţi să stocheze datele generate sau prelucrate, în vederea utilizării acestora de către autorităţi în anchetarea dosarelor privind infracţiunile grave împotriva cetăţenilor sau statului.  Subiectul, atât de intens dezbătut şi la noi, şi în Europa, este pe cale să intre într-o nouă etapă a evoluţiei sale, şi anume cea a edificării, a lămuririlor şi a informării corecte şi complete a tuturor celor vizaţi.

Marea provocare rămâne în continuare informarea corectă şi completă a publicului în privinţa problemelor reale de siguranţă/securitate cu care se confruntă societatea, a eforturilor Uniunii Europene de a reglementa acest subiect şi a rezultatelor muncii autorităţilor din fiecare ţară de a se alinia, astfel încât orice reacţie publică ori oficială, îndreptăţită de altfel, să fie bine documentată şi să se constituie într-un element de sprijin, util, şi nu într-un obstacol în calea soluţionării unei probleme atât de actuale. Transpunerea, la nivelul cadrului normativ intern, a prevederilor Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 24/ 2006, s-a constituit într-un proces de durată – lucru cât se poate de normal, având în vedere complexitatea sa – în economia căruia respectarea drepturilor omului (în cazul de faţă, a dreptului la intimitate) şi imperativul adaptării la provocările unui mediu de securitate din ce în ce mai complex au fost în acelaşi timp repere principale şi surse de nenumărate obstacole în finalizarea acestuia.

Principalul beneficiu – siguranţa omului de rând

Luând în considerare toţi aceşti factori, este foarte bine să vedem şi să ştim că se poate. Poate că aceste îndatoriri ale furnizorilor de servicii de comunicaţii, puse în balanţă cu infracţiuni precum vătămarea corporală gravă, pruncuciderea, violul, tâlhăria, distrugerea, ultrajul, actul sexual cu un minor, evadarea şi înlesnirea evadării, furtul, pornografia infantilă, şantajul (ca să enumerăm doar câteva, mediatizate intens în ultimele săptămâni, fără a ajunge la terorism şi criminalitate organizată), nu ar mai trebui să pară atât de dificil de îndeplinit când ştim că principalul beneficiu – siguranţa omului de rând – este vital pentru existenţa în condiţii normale a unei comunităţi.

Directiva europeană, transpusă total în legislaţia internă

Cât despre “reacţiile adverse”, importanţa şi calibrul organizaţiilor sau asociaţiilor publice (nu mai vorbim despre politicieni sau alţi oficiali) care pot formula poziţii demne de luat în seamă la promulgarea unui act normativ de acest gen, invocând nerespectarea drepturilor omului sau costurile ridicate ale implementării sale, le dictează membrilor acestora o informare temeinică asupra istoricului problematicii în Europa, lecturi serioase ale textelor de lege, formularea unor puncte de vedere echilibrate şi, mai mult decât atât, popularizarea acestei cunoaşteri la nivelul publicului pe care îl reprezintă. Fără a depune o muncă de documentare foarte extinsă, oricare cetăţean cu acces la mijloacele de informare în masă poate afla că Directiva europeană privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice a fost transpusă total în legislaţia internă de Franţa, Danemarca, Cipru, Letonia, Spania, Finlanda, Italia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Lituania, Malta, Portugalia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Slovenia, Luxemburg, Grecia şi Irlanda. Asta pentru a se convinge că alte state au reuşit să treacă peste contradicţii şi fricţiuni şi au găsit formula potrivită, acceptată de toate părţile vizate, a reglementărilor în privinţa retenţiei datelor.

Cooperare între public şi privat

Trebuie să recunoaştem cu toţii că deschiderea manifestată de autorităţile europene în a face publice iniţiativele şi actele normative în domeniu, alături de sursele accesibile în acest sens reprezintă elemente special dezvoltate pentru a asigura o bună informare şi o comunicare cu rezultate reale pe linia armonizării standardelor comunitare în materie de legislaţie comunitară privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii. În aceste condiţii, susţinerea promulgării iniţiativelor legislative din ţara noastră privind alinierea la cadrul normativ european se conturează ca o nevoie din ce în ce mai accentuată, argumentată de necesitatea cooperării între public şi privat, între structurile naţionale, între autorităţile române şi cele din statele europene. Mai ales în condiţiile în care, odată cu explozia informaţională şi tehnologică specifică erei globalizării, potenţialul distructiv al oricărui individ sau al oricărei organizaţii criminale care deţine cunoştinţele şi mijloacele aferente (interceptări ilegale, hacking etc.) a crescut în mod considerabil.

Eficientizarea actelor de justiţie

Astfel, toţi furnizorii de servicii de comunicaţii, a căror dezvoltare economică şi tehnologică se află în continuare pe un trend ascendent, devin factori esenţiali în reuşita acţiunilor statului de a preveni şi combate criminalitatea, în sensul în care aceşti operatori deţin forţa financiară, a infrastructurii şi instrumentelor necesare furnizării unor date extrem de importante în planul eficientizării actelor de justiţie. De cealaltă parte, datoria autorităţilor, pe lângă cooperarea strânsă cu mediul privat, este de a reglementa şi legifera cât mai exact şi în beneficiul cetăţenilor aceste acţiuni. Sprijinite corespunzător de societatea civilă, mediatizate echidistant, argumentat şi responsabil, demersurile autorităţilor române s-ar materializa într-un ritm corespunzător şi cu rezultatele aşteptate, în principal elaborarea unei legislaţii echilibrat armonizate, respectiv a cadrului de acţiune coordonată împotriva criminalităţii la nivel naţional şi comunitar.