Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” găzduieşte joi, 3 august 2023, Festivalul interjudeţean de proză contemporană.
Evenimentul, aflat la prima ediţie, este organizat de Cenaclul Uniunii Artelor, în parteneriat cu Ziarul „Mesagerul de Gorj”, Revista Uniunea Artelor din Craiova şi Revista „Avânt”.
Festivalul se desfăşoară la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, începând cu ora 16.00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu” şi se deschide cu secţiunea intitulată „Zilele prozei doljene”.
În cadrul acestui eveniment vor fi lansate volumele:
- Soare in decembrie – roman istoric de ficţiune, autor Iolanda Mirea
- Amintiri din Eutopia– roman politic şi romanul feminist, autor Iolanda Mirea
- Tangoul se dansează in doi, autor Iolanda Mirea
- Labirintul cunoaşterii, autor – Rodica Ion
La acest eveniment cultural vor lua cuvântul invitaţii: Valeria Certazeanu-Zorilă, care va prezenta cărţile sale de proză, romanul Rădăcini, Potirul cu patimi şi Missis Lazara, prof. Ionel Buşe, Camelia Buzatu şi scriitorul Paul Aretzu.
Festivalul se adresează tinerilor peste 15 ani şi autorilor profesionisti din Oltenia.
Biroul de Presă al Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”