Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj au fost solicitate, ieri după-amiază, în localitatea doljeană Ciupercenii Vechi, pentru a scoate o femeie care a plonjat cu mașina în Dunăre. Pompierii de la Detașamentul Calafat, sprijiniți de scafandrii de la ISU Mehedinți, au demarat căutările și au reușit să recupereze trupul femeii, în vârstă de 35 de ani, din Ciuperceni și să-l aducă la mal. Cadrele ISU au precizat că urmează să scoată și mașina acesteia. Din primele date se pare că ar fi vorba despre o sinucidere. Cadavrul a fost dus la morgă, pentru efectuarea autopsiei, iar Poliția a deschis o anchetă în acest caz.