Faima Dăbuleniului, în ultimii ani, părăsind puţin istoria încărcată a locului, vine de la gustoasele lubeniţe şi delicioşii pepeni galbeni, cu aromele şi frăgezimea lor inegalabile. Fireşte, şi în alte locuri din Dolj, ca şi din ţară, se cultivă pepeni verzi şi galbeni, de ani buni, dar Dăbuleniul a dobândit o consacrare de „bazin specializat”, nu uşor de obţinut. Tradiţionalii cultivatori de aici au promovat soiuri şi hibrizi autohtoni timpurii, devansând mult momentul recoltării, astfel încât au concurat producţia similară, venită din Grecia şi Turcia, cu precădere. Calitativ, s-ar putea spune că producţia a fost eminamente ecologică. Cu toate acestea, 2017 rămâne un an prost pentru micii fermieri. Dacă s-au livrat deja peste 40.000 de tone în ţară, dar şi la clienţii din afară, preţul a fost totalmente nemulţumitor. Se valorifică, actualmente, la preţ derizoriu, de numai 0,15-0,20 lei per kilogram, ceea ce nu răsplăteşte, nici pe departe, truda depusă. Și, parţial, investiţiile făcute. Una peste alta, primarul Dăbuleniul, Aurel Băjenaru, crede că lubeniţa nu are preţ. Pe câmp, în „marile bostănării”, mai există o mare producţie ce trebuie valorificată, dar nădejdea unui reviriment în ceea ce priveşte preţul oferit, nu are pe ce se rezema. Festivalul Lubeniţei, din acest an – 24 iunie – a fost un bun semnal al unei producţii de excepţie. Dar atât. Anul a fost generos, însă preţurile oferite nemulţumitoare. Jocul samsarilor s-a făcut resimţit. O învăţătură de minte, totuşi, există. Duminică, la Casa de Cultură a oraşului, primarul Aurel Băjenaru intenţionează organizarea unei adunări populare, în căutarea unor soluţii viabile menite să îngăduie valorificarea, pe deplin, a acestei bogăţii miraculoase, în anul viitor. Și la îndemână, în afara „asocierii” cultivatorilor, după modelele deja existente în Uniunea Europeană, altceva nu există. De sine stătători, micii producători rămân neputincioşi. Vor exista reticenţe, poate îndreptăţite, dar va exista şi receptivitate, de asemenea justificată. Fără încheierea, din timp, de contracte ferme, cu supermarketuri din ţară, dar şi din străinătate, va dăinui hazardul. Adică poţi avea noroc, într-un an sau doi, dar nu este exclus ca acesta să te ocolească. Să recunoaştem un detaliu: formele actuale de valorificare sunt arhaice. Și modelele de organizare ale cultivatorilor, existente în UE, nu mai pot fi sfidate, decât cu preţul unor pierderi, greu estimabile an de an. Discuţia este mai lungă şi nu ne erijăm noi în sfătuitori. Oricum, pe reţelele de socializare, cultivatorii temerari au încercat să-şi promoveze ofertele, prin imagini şi texte realmente seducătoare. Cine nu a gustat pepenele de Dăbuleni, anul acesta, dulce şi aromat, încă o mai poate face. Deşi vara a început să îmbătrânească.
