123 milioane lei, profitul BRD în primul semestru

1
397

BRD şi-a dublat profitul în primul semestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 62 milioane lei la 123 milioane lei, în condiţiile reducerii provizioanelor cu 25,3% şi scăderii costurilor operaţionale cu 0,9%, deşi venitul net bancar s-a diminuat cu 8,6%, a anunţat ieri banca, într-un comunicat de presă. Soldul creditelor brute aferente persoanelor fizice a stagnat la circa 17 miliarde lei, comparativ cu o scădere de 2,6% consemnată la nivelul sistemului bancar. Soldul împrumuturilor imobiliare s-a apreciat cu 9%, pe fondul evoluţiei creditelor “Prima Casă”, se arată într-un comunicat al băncii transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Pe de altă parte, creditele corporate au înregistrat o reducere de 11,9% faţă de prima jumătate a anului trecut, la 15,4 miliarde lei, influenţată de scoaterea semnificativă din bilanţ a finanţărilor neperformante provizionate integral. Soldul creditelor brute din sistemul bancar s-a redus cu 4,2% în primele şase luni, influenţat de evoluţia negativă a segmentului corporate, pe când depozitele s-au apreciat cu 4,9%.

1 COMENTARIU

  1. stmata d-na in colonia rominia totuleste posibil dece pai speculatiile financiare == bnr-ul stabilise cindva provizioane de 35-45 % si acum 23,5 %de 15 ani se vorbeste deprima casa pai investitiile de structur a cu valoare adugata ==NIET== si atunci apare profit destul de bun cu efotruri mici noi am construit capitalismul primitiv

Comments are closed.