„6 Cupe, 4 campionate, ale noastre-s toate” – motto-ul din Parcul Romanescu / Gloriile şi suporterii Ştiinţei au „securizat” palmaresul

0
396

Fotbalişti reprezentativi ai Universităţii Craiova au întâlnit o echipă a fanilor într-un meci special pe „Extensiv”

În acelaşi timp în care echipa lui Adrian Mititelu juca la Calafat amicalul cu FC Balş, o pleiadă de jucători exponenţiali ai Ştiinţei au intrat pe terenul de pe „Extensiv” pentru a da o replică amicală unei echipe a fanilor din Bănie, reunită sub denumirea Asociaţia Suporterilor Olteni. Practic, a fost o întâlnire a celor care îşi revendică istoria şi palmaresul Universităţii Craiova, cei care consideră că au dreptul să poarte însemnele Ştiinţei. O parte dintre suporteri au avut onoarea să-şi întâlnească idolii chiar pe gazon, ceilalţi, câteva sute, i-au încurajat din tribune, cei mai mulţi urmărindu-i în premieră pe cei care au clădit gloria alb-albastră. Startul a fost unul festiv, cu fumigene, torţe şi scandări de genul „Ştiinţa suntem noi”, dar şi bannere afişate împreună, de suporteri şi foştii mari fotbalişti, precum „6 Cupe, 4 campionate, ale noastre-s toate” sau „Ştiinţa trebuie să renască”. Fanii şi-au arogat astfel, alături de jucătorii care au aşezat practic trofeele în vitrina clubului, palmaresul real al Universităţii Craiova, cel disputat intens în această perioadă de anumite persoane sau familii. Nu a fost uitat căpitanul Craiovei Maxima, Costică Ştefănescu, plecat în Cuba să se trateze de cancer pulmonar, pentru el fiind afişat mesajul „Alături de căpitan”. Jucători din mai multe generaţii de glorie ale Ştiinţei au dat curs invitaţiei, începând cu „maximii” Cârţu şi Tilihoi şi continuând cu Emil Săndoi, Marian Bâcu, Pavel Badea, Silvian Cristescu, Victor Cojocaru, Dănuţ Bica, Robert Vancea, Cornel Papură, Marius Iordache, Marian Calafeteanu, mulţi dintre aceştia putând şi banderola de căpitan al Ştiinţei în decursul anilor. Pe margine, „invocând” anumite probleme medicale, s-au aflat Costică Donose, Gabi Boldici, Mircea Irimescu sau Florin Şoavă. Şi echipa suporterilor a purtat amprenta „Maxima”, avându-l în componenţă pe fiul regretatului Sebastian Domozină. Deşi scorul nu a interesat pe nimeni, victoria fiind evident a spiritului Ştiinţei, gloriile alb-albastre s-au impus cu 3-2.