Olteanu-i descurcăreţ: Dă pepenii de Dăbuleni şi pe bonuri de masă!

0
563

După ce în pieţele din Craiova vânzarea pepenilor şi nu numai, în schimbul tichetelor de masă, a devenit de multă vreme un lucru absolut firesc, producătorii din Dăbuleni îşi vând acum marfa şi în pieţele ieşene,  în schimbul aceloraşi bonuri. Se pare că soluţia a fost primită cu entuziasm de cumpărătorii din nord-estul ţării, cu atât mai mult cu cât şi pofticioşii şi proprietarii de bostane Din dolj sunt mulţumiţi.

“Este o soluţie de criză, trebuie să ne adaptăm. Vin de aproape zece ani la Iaşi să vând pepeni, iar lumea nu mai are bani. Acceptăm şi bonuri de masă. În acest fel, noi vindem mai repede marfa, iar toată lumea e mulţumită”, a declarat, citat de Mediafax, unul dintre producătorii de pepeni, venit să-şi vândă marfa într-o piaţă din Iaşi. Un alt producător, tot din Dăbuleni, susţine că vânzările merg mai bine din momentul în care a apelat la această soluţie. “E bine şi pentru cumpărător şi pentru noi. Aceste bonuri le valorificăm mai departe, luăm zahăr, ulei, în general alimente. Plus că avem şi muncitori care ne ajută şi trebuie să le dăm şi lor de mâncare”, a precizat Maria F., un alt producător venit la Iaşi din Oltenia.

Potrivit Mediafax, comercianţii spun că vin la Iaşi în fiecare an, întrucât în Oltenia kilogramul de pepeni se vinde cu doar 50-60 de bani, în timp ce în Moldova preţul este cel puţin dublu.