În cadrul programului AIPPIMM START 2012 – Credite pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii

0
323

Banca Comercială Romană (BCR) acorda credite microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii în condiţii extrem de avantajoase în cadrul programului AIPPIMM START – 2012, în urma semnării unei convenţii cu Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (AIPPIMM) privind „Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare – START”, aferent anului bugetar 2012. Această nouă formă de sprijin pentru solicitanţi are următoarea structură de finanţare : AFN ( alocaţia financiară nerambursabilă ) – maxim 70% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 100.000 RON/beneficiar; credit abncar – minim 30% din valoarea cheltuielor eligibile aferente proiectului de investiţie, exclusv TVA, maxim 50.000 RON/beneficiar şi nu în ultimul rând, contribuţia proprie a beneficiarului – minim 30% din valoarea eligibilă a proiectului de investiţie pentru cei care nu solicită.

70% din valoarea cheltuielilor eligibile

BCR va acorda credite în lei, cu o dobândă variabilă compusă din ROBOR 6 luni + 3 p.p. (dobândă 8.6% considerând ROBOR6M de 5.6%), comision de analiză de 150 lei şi comision de gestiune (acordare) de 1%, perceput la valoarea creditului şi încasat la data efectuării primei trageri din credit. Beneficiarii acestor credite pot fi societăţi comerciale (microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii) organizate în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale cu modificările şi completările ulterioare sau în baza OUG nr. 6/2011. Avantajele majore ale programului sunt sunt pe de parte, alocaţia financiară nerambursabilă (A.F.N) prevazută a se acorda IMM-urilor eligibile de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin intermediul AIPPIMM, este în cuantum de maximum 70% din valoarea cheltuielilor eligibile, fără a depăşi 100.000 RON/beneficiar; iar pe de altă parte, garanţia acordată de către FNGCIMM, pentru creditele contractate de către beneficiarii programului, este în cuantum de maxim 80% din valoarea creditului.


    Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finnaţare – START 2012 are ca obiective

  • Dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale bazate pe cunoaşterea şi gestionarea optimă a resurselor, în vederea adaptării rapide la rigorile determinate de globalizarea pieţelor şi de integrarea României în UE
  • Stimularea înfiinţării de noi microîntreprinderi, precum şi îmbunătăţirea performanţelor economice ale celor existente, prin creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare