Mititelu îi ameninţă pe „hoţii” de jucători

2
411

Fotbaliştii crescuţi pe banii contribuabililor craioveni sunt exploataţi de alte echipe

Dragoş Firţulescu

Rămas fără jucăria numită Universitatea Craiova, „echipa copiilor, copiilor, copiilor” lui fiind puţin exclusă din competiţii, evident „abuziv” de către Mircea Sandu, Adrian Mititelu încearcă să-şi alunge plictiseala şi compune comunicate cu ajutorul lui Vlad Roşca, un om de fotbal versat care s-a zbătut pentru binele clubului din Bănie, în ciuda faptului că este trup şi suflet pentru culorile Stelei. Lăsând ironia la o parte, Mititelu s-a pus pe treabă şi îi ameninţă pe toţi, de la FRF şi LPF până la cluburile din Liga I să nu îi răpească jucătorii pe care nu îi plătise de aproape un an de zile, deoarece vor avea de suferit. Între timp, cei care doresc să se servească din produsele centrului de copii şi juniori din Bănie îşi văd de treabă şi încorporează zi de zi foştii fotbalişti ai Ştiinţei. „Universitatea Craiova atrage atenţia public atât FRF şi LPF, cât şi cluburilor interesate ca orice legitimare a oricărui fotbalist aflat sub contract cu FC Universitatea Craiova, în baza deciziei Comitetului Executiv, de „excludere provizorie”, reprezintă un abuz, o ilegalitate, ce va atrage după sine contestarea legitimării de către clubul nostru şi solicitarea de daune. Mai mult decât atât, toate cluburile care îşi vor permite să ia parte la acest abuz, îşi vor asuma riscul de a pierde partidele în care folosesc jucătorii Universităţii Craiova, legitimaţi ilegal, la masa verde, atâta timp cât nu intră în discuţie „buna credinţă” a lor. Jucătorii Universităţii Craiova nu pot semna cereri de legitimare noi cu alte cluburi, efectele excluderii provizorii a clubului nostru nefiind reglementate în Statutul şi regulamentele în vigoare ale FRF în sensul devenirii lor liberi faţă de raporturile contractuale cu FC Universitatea Craiova, aşa cum fals s-a lansat ideea” se arată în comunicatul lui Mititelu.

Firţulescu: „Nu aveam nici ce să mănânc”

Unul dintre tinerii crescuţi la Centrul de Copii şi Juniori finanţat de Consiliul Judeţean Dolj şi pe care Mititelu spera să obţină o sumă considerabilă, Dragoş Firţulescu, este fericit că are posibilitatea de a se transfera gratis la o altă echipă, deoarece avea un contract mic, neonorat însă de mai mult de o jumătate de an de patronul Ştiinţei. „Impresarul meu, Ana Maria Prodan, se ocupă de transferul meu. Aştept zilele astea să văd ce se întâmplă şi ea va decide unde voi merge. Orice jucător îşi doreşte să joace la o echipă ca Dinamo. Şapte luni n-am luat nici un ban de la Craiova. Când mi-am cerut drepturile am fost trimis la echipa secundă. Eu n-am ştiut ce oferte sunt până am semnat cu doamna Ana Maria Prodan. Sunt de la 10 ani la Craiova, de la 14 am contract, am semnat tot ce mi-a dat domnul Mititelu şi nu mă aşteptam să se întâmple aşa ceva. I-am explicat domnului Mititelu că am probleme acasă, dar i-a spus că nu-l interesează, mi-a spus că sunt un nimeni, m-a ameninţat”, a spus Dragoş Firţulescu. Acesta a adăugat: „Găman şi Bărboianu vor merge la Dinamo, Dănănae a semnat în Rusia. Toată lumea pleacă pentru că nu sunt bani. Eu iubesc Craiova, dar n-am bani nici să mănânc. După 4 luni am depus memoriu să îmi primesc salariu. Domnul Mititelu mi-a zis că el m-a format, el mă distruge”. Firţulescu are 22 de ani şi a debutat la Universitatea Craiova când avea 16 ani, marcând în premieră în returul trecut de campionat.

 

2 COMENTARII

  1. Din ce spun jucatorii vedem o alta fata a lui Mititelu. Ma intreb daca omul asta isi va reveni vreodata. Chiar si acum daca ar fi in A, tot n-ar putea sa intretina echipa. Si-atunci ce vrea ? Sa stea toti in jurul lui, iar el, ca o clotza, sa le tot cotcodaceasca : “Ai mei sunteti, puisori. Stati la mama pe covata, Si hraniti-va…cu apa”. Esti de neinteles Mititelule : Ce vrei de fapt ? Serios, cred ca trebuie sa te tratezi, sa mergi la spital. Tu esti un dictator oribil ! Adica daca nu e ca tine, atunci vrei sa se scufunde toata Craiova ?

  2. Din ce spun jucatorii vedem o alta fata a lui Mititelu. Ma intreb daca omul asta isi va reveni vreodata. Chiar si acum daca ar fi in A, tot n-ar putea sa intretina echipa. Si-atunci ce vrea ? Sa stea toti in jurul lui, iar el, ca o clotza, sa le tot cotcodaceasca : “Ai mei sunteti, puisori. Stati la mama pe covata, Si hraniti-va…cu apa”. Esti de neinteles Mititelule : Ce vrei de fapt ? Serios, cred ca trebuie sa te tratezi, sa mergi la spital. Tu esti un dictator oribil ! Adica daca nu e ca tine, atunci vrei sa se scufunde toata Craiova ?

Comments are closed.