A ajuns în arest după ce a accidentat un biciclist şi a fugit

0
424

Un craiovean în vârstă de 27 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, ieri după-amiază, şi introdus în arest, pentru ucidere din culpă. Acesta a accidentat un biciclist, duminică dimineaţă, în comuna Bistreţ, a fugit de la locul accidentului, şi s-a prezentat ulterior la Poliţie, unde s-a constatat că era băut. În cursul serii victima a decedat, astfel că poliţiştii din Băileşti au decis să-l reţină pe şoferul vinovat, care va fi prezentat, astăzi, instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, duminică dimineaţa, puţin înaintea orei 05.00, Ionuţ Geantă, de 27 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Volkswagen Golf pe DN 55 A, dinspre Plosca către Catane, în comuna Bistreţ, l-a accidentat pe Creţu Cristea, de 48 de ani, din localitate, care se deplasa pe bicicletă, în aceeaşi direcţie de mers. Victima a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova unde a ajuns în stare gravă, fiindu-i acordate îngrijiri medicale, iar conducătorul auto a fugit de la locul accidentului. Se pare că la insistenţele familiei, şoferul a decis să se prezinte totuşi la Poliţie, unde s-a constatat că avea de ce să se teamă: în ciuda orei matinale, el era băut. ”Conducătorul auto a părăsit locul faptei prezentându-se ulterior, în jurul orei 05.20, la sediul Postul de Poliţie Bistreţ. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. Ulterior, în cursul serii, victima a decedat în spital, ca urmare a leziunilor suferite, astfel că azi (n.r.-ieri), poliţiştii de la Băileşti au schimbat încadrarea juridică a faptei din vătămare corporală în ucidere din culpă şi au decis reţinerea conducătorului auto pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în arest”, ne-a declarat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Craioveanul urmează să fie prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti şi instanţie, cu propunere de arestare preventivă.

S-au oprit în pom

Tot duminică, mai multe persoane, între care trei minori, au ajuns la spital cu diverse răni, după două alte două accidente de circulaţie. Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, duminică, în jurul orei 11.00, Ionuţ Calotă, de 23 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism BMW dinspre Craiova către Pleşoi, pe DJ 606, în afara satului Milovan, comuna Pleşoi, nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă către dreapta, lovindu-se de un pom. Dacă şoferul a scăpat cu leziuni uşoare, care nu i-au pus viaţa în pericol, ceilalţi ocupanţi ai autoturismului nu au fost la fel de norocoşi. Astfel, medicii de la SMURD şi de pe ambulanţă, care au ajuns la faţa locului i-au preluat şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pe Andrei S., de 17 ani, din Craiova, pasager pe locul din dreapta faţă şi pe Cristina I., de 17 ani, din comuna Ostroveni, ambii fiind răniţi grav, tot la spital fiind dus şi Cătălin M., de 17 ani, din Craiova, care a fost rănit uşor.

În cursul după-amiezii, la ora 15.00, Costinel Boşonea, de 35 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Toyota, dinspre Craiova către Bechet, pe DN 55, în afara satului Tâmbureşti, comuna Rojişte, nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de o coloana de autovehicule care circula în faţa sa şi, pentru evitarea impactului, a virat stânga părăsind partea carosabilă şi lovindu-se de un pom. În urma accidentului soţia conducătorului auto, Maria Boşonea, de 34 de ani, din Craiova, pasageră în autoturism, a ajuns la spital, medicii constatând că a suferit răni uşoare.