Accident la Malu Mare

0
694
În cursul acestei zile, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe D.N. 55, în comuna Malu Mare. În urma acestuia, două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.
FOTO : arhivă
La fața locului , s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj care au stabilit că un tânăr, de 21 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Stadionului”, la intersecţia cu D.N. 55, nu ar fi acordat prioritate de trecere şi ar fi fost acroşat de un alt autoturism condus de un bărbat, de 70 de ani, din comuna Bratovoeşti. Din impact, autoturismul condus de bărbatul de 70 de ani a fost proiectat într-un al treilea autoturism ce se afla parcat. “În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 70 de ani şi doi pasageri din autoturismul său, o tânără de 26 de ani şi un bărbat de 73 de ani, ambii din comuna Bratovoeşti, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportaţi la spital. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .