Întâlnire bilaterală în contextul elaborării noului Program Operațional Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027

0
440
În data de 30 iunie 2021, a avut loc întâlnirea bilaterală dintre reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia și cei ai Comisiei Europene, în sistem de videoconferință, în contextul consultărilor informale dedicate elaborării noului Program Operațional Regional (POR) Sud-Vest Oltenia 2021-2027.
ŢADR SV Oltenia, în calitate de Autoritate de Management si titular de program pentru POR Sud-Vest Oltenia 2021-2027, se află în plin proces de elaborare a viitorului Program Operațional dedicat regiunii noastre și a realizat, pornind de la nevoile de dezvoltare și provocările identificate în cadrul consultărilor parteneriale, pe baza propunerilor de regulamente existente și a recomandărilor primite de la CE, o a doua versiune a structurii POR Sud-Vest Oltenia 2021-2027Ţ, se precizează într-un comunicat de presă.
Programul Operational Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 este un document strategic de programare și principalul instrument de finanțare pentru proiectele de dezvoltare ale regiunii din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) și bugetul de stat, adresându-se atât autorităților publice, cât și mediului privat, în vederea creșterii calității vieții în regiune.
POR Sud-Vest Oltenia 2021-2027 acoperă domenii diverse precum inovarea, specializarea inteligentă, creșterea competitivității IMM-urilor, digitalizarea în folosul cetățenilor, eficiența energetică, dezvoltarea urbană, mobilitatea și accesibilitatea, infrastructura verde și biodiversitatea,  infrastructura educațională, turism și patrimoniu cultural.
“Consultările cu CE cu privire la structura viitorului Program Operațional Regional au vizat aspecte privind principalele Axe prioritare si Obiective specifice, în concordanță cu cerințele din Regulamentele Europene și în corelare cu recomandările de ajustare primite din partea consultanților DG Regio. Actuala versiune a POR Sud-Vest Oltenia 2021-2027 poate fi consultată pe site-ul ADR Sud-Vest Oltenia, la link-ul //www.adroltenia.ro/programul-operational-regional-sud-vest-oltenia-2021-2027/”, se mai precizează în comunicatul respectiv.