Daniel Breaz, despre întâlnirea de azi, la Guvern, cu actorii: O să le cer onestitate şi corectitudine

0
449

Ministrul Culturii Daniel Breaz a declarat, referitor la întâlnirea marţi de la Guvern cu actorii, că o să le ceară acestora două lucruri, onestitate şi corectitudine, deoarece este vorba despre banul public şi „nu putem cheltui iresponsabil aceste sume de bani”.

„Eu mâine (azi – n.r.) o să le cer celor care vor participa, cu siguranţă domnul Caramitru o să participe la această întâlnire, nu ştiu cu vine va veni dânsul, dar o le cer iarăşi două lucruri – onestitate şi corectutidine. Eu practic aşa am fost crescut, am învăţat să fiu onest şi să fiue corect. Asta le cer şi dânşilor, pentru că este vorba de banul public, este vorba de banii tuturor românilor şi nu putem să cheltuim iresponsabil aceste sume de bani”, a afirmat Daniel Breaz, luni seară, într-o intervenţie telefonică la România Tv.

Premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Culturii Daniel Breaz vor avea o întâlnire, astăzi la Palatul Victoria, de la ora 12.00, cu managerii unor instituţii din domeniul culturii – Teatrul Naţional Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Filarmonica George Enescu şi Teatrul Naţional de Operetă. Managerul Teatrului Naţional Bucureşti a anunţat că a cerut o audienţă la şeful Executivului.

Aproximativ 250 de artişti au protestat, duminică, în Piaţa Victoriei din Capitală, aceştia fiind nemulţumiţi de tăierile bugetare şi de concedierile de la instituţiile de cultură.