Apartamentele ANL, un chilipir… costisitor pentru chiriași

0
1758

Deși au fost puse în vânzare de aproape un an, chiriașii din apartamentele ANL nu se grăbesc să le cumpere. Doar două locuințe s-au vândut în această lună, în timp ce pentru alte trei s-au prelungit contractele de închiere. Un apartament ANL, cu două camere, a fost evaluat, în medie, la suma de 23.000 de euro, ceea ce înseamnă mult sub prețul pieței.

Cele 440 apartamentele ANL, construite cu mulți ani în urmă în Craiova – ultimele s-au dat în folosință în anul 2009 –  fie sunt cumpărate de foștii chiriași, fie sunt locuite în continuare cu chirie. În ședința de joi a Consiliului Local Municipal, pentru două locuințe s-a aprobat vânzarea, iar pentru alte trei s-au prelungit, la cerere, contractele de închiriere, ceea ce denotă faptul că actualii chiriași nu se grăbesc să le achiziționeze. O explicație ar fi, susțin autoritățile, că bugetul de care dispun familiile din locuințele ANL este modest, iar oamenii nu își permit să plătească avansul care li se cere, conform legii. În plus, aceștia sunt încurajați să locuiască, în continuare, cu chirie, întrucât sumele lunare pe care trebuie să le plătească sunt destul de mici, în jurul a 150-200 de lei.

Încă un an cu chirie

Toate cele cinci locuințe ANL care au fost supuse votului consilierilor municipali se găsesc în cartierul Craiovița Nouă, pe bulevardul „Olteniei”, și fac parte din primele apartamente și garsoniere care au fost ridicate în Craiova de către ANL, predate la cheie tinerilor cu vârsta până în 35 de ani și fără o locuință personală. Inițial, locuințele au fost închiriate pe o perioadă de 5 ani, dar, după expirarea acestei perioade, autoritățile au întocmit contracte numai pe durata unui singur an, pentru a păstra sub control cheltuielile de întreținere a imobilelor și a chiriilor. În luna iunie, municipalitatea a aprobat prelungirea contractelor pentru trei familii, care locuiesc în blocurile T2 și T3, de pe bulevardul „Olteniei”.

Apartamentele ANL, evaluate puțin peste 100.000 de lei

Tot în ședința de joi, consilierii municipali au aprobat și vânzarea a două apartamente ANL către foștii chiriași. Unul dintre aceștia a achiziționat un apartament cu două camere, în blocul T1, scara 3, din Craiovița Nouă, în care a locuit cu chirie din anul 2003 și până acum, când a făcut solicitare pentru cumpărare. Prețul de vânzare a fost stabilit la suma de 109.755 lei, cu plata preţului în rate, pe o perioadă de 15 de ani, şi cu un avans de 18.183 de lei, reprezentând cel puţin 15% din suma cuvenită ANL. Apartamentul respectiv are o suprafață de 67 metri pătrați și centrală termică.

Cel de-al doilea apartament ANL se găsește în același bloc, dar la scara alăturată, și a fost cumpărat tot de fostul chiriaș. Este un apartament cu două camere, care a fost dat în folosință în anul 2004, prețul de vânzare fiind stabilit la suma de 110.363 lei. Noul proprietar îl va achita în rate, pe o perioadă de 20 de ani, şi a plătit un avans de 18.330 lei.